Imprimă această pagină

Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, modernizat prin fonduri europene Recomandat

Ion_Adamescu Vineri, 05 Iunie 2026 0

A fost inaugurat Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, după finalizarea lucrărilor de modernizare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Clădirea găzduiește Instituția Prefectului – Județul Mehedinți, Consiliul Județean Mehedinți, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum și alte instituții care își desfășoară activitatea aici, fiind una dintre cele mai importante clădiri administrative din județ.

Prin acest proiect, Palatul Administrativ a fost modernizat și oferă condiții mai bune de lucru, un consum redus de energie și costuri de funcționare mai mici. Totodată, investiția contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

“Acest proiect a fost dus la bun sfârșit pentru că, în ciuda provocărilor apărute pe parcurs, au fost găsite soluțiile necesare pentru finalizarea investiției. Îl felicit pe prefectul de până acum o lună, Alin Isuf, pentru coordonarea implementării proiectului și iată, confirmă încă o dată, că PSD construiește pentru Mehedinți!

Finalizarea proiectului reprezintă un câștig pentru instituțiile care funcționează în această clădire, dar și pentru cetățenii județului Mehedinți.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)