Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța devine primul centru medical din România care realizează protezarea de șold cu ajutorul sistemului robotic ROSA, una dintre cele mai avansate tehnologii chirurgicale din lume.
Săptămâna trecută, echipa Secției Clinice de Ortopedie-Traumatologie a efectuat cu succes primele șapte intervenții de protezare de șold asistată robotic.
Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța:„Faptul că primele proteze de șold implantate robotic din România au fost realizate la Spitalul Județean Constanța, primul spital din țară care face acest pas, arată că performanța medicală românească poate porni de la Constanța. Investim în tehnologie, în echipe medicale de elită și în viitorul sănătății românești.”