Sute de oameni s-au adunat la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Fanfarelor, de la Pădureni, transformând locul într-un adevărat spectacol al bucuriei, tradiției și al muzicii autentice.
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean Vaslui, în parteneriat cu Primăria comunei Pădureni, a adus împreună fanfare de renume și un public entuziast.
Ediția din acest an a avut o încărcătură emoțională aparte, fiind dedicată maestrului Nicolae Bălan, dirijor, compozitor și mentor al generațiilor de muzicieni vasluieni, care a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. În semn de prețuire, Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, i-a oferit o Plachetă Aniversară, mulțumindu-i pentru contribuția uriașă la păstrarea și promovarea tradiției fanfarelor din județ.
„Muzica de fanfară definește identitatea culturală a Vasluiului, iar prezența publicului într-un număr atât de mare demonstrează că aceste tradiții continuă să fie iubite și respectate. Maestrul Nicolae Bălan este, fără îndoială, părintele fanfarelor vasluiene”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan.