21 de muncitori, băgați într-o dubiță fără geamuri. Poliția a sancționat șoferul, dar și doi dintre călători pentru că nu purtau mască Recomandat

Transport ilegal de persoane la Galați. 21 de oameni au fost găsiți într-o dubiță fără geamuri. Polițiștii s-au autosesizat după ce au văzut o filmare postată pe Facebook. Șoferul a fost amendat și a rămas fără certificatul și fără plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Doi dintre călători au primit amendă pentru că nu aveau mască de protecție, a anunțat Poliția Galați.

Mașina care făcea transport ilegal de persoane ducea zilieri din orașul Galați în comuna Pechea. Transportul se desfășura zilnic, iar o persoana a filmat momentul în care oamenii urcă în mașină. După ce au văzut imaginile postate pe Facebook, polițiștii rutieri au organizat un flagrant și l-au prins pe șofer în timp ce transporta 21 de persoane.

„În dimineața zilei de 24 iulie a c., în jurul orei 05.45, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 66 de ani, aflat la volanul unui autovehicul care efectua transport de persoane contra cost, fără a deține autorizație de transport. În habitaclul autovehiculului au fost identificate 21 de persoane, deși acesta ar fi trebuit folosit doar pentru transport marfă. Polițiștii au sancționat conducătorul auto cu amendă contravențională în valoare de 3000 de lei, luându-se, totodată, măsura suspendării dreptului de utilizare a acestuia pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, 2 persoane aflate în autovehicul au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2000 de lei, întrucât nu purtau mască de protecție”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Vineri, 24 Iulie 2020 13:51

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.