Marcel Florea

"Continuăm modernizarea podurilor dunărene cu podul peste canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari (judeţul Constanţa)! Asocierea Geiger Transilvania SRL - Pod-Proiect SRL a fost desemnată astăzi câştigătoarea contractului în valoare de 21,43 milioane de lei (fără TVA) în baza căruia va fi reabilitat acest pod situat pe DN22C (km 38+002)", a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Durata contractului, finanţat prin fonduri europene nerambursabile, este de 15 luni, din care 4 luni pentru proiectare şi 11 luni pentru execuţia lucrărilor.

Podul, construit în anul 1987, are o lungime de aproximativ 214 metri şi necesită lucrări de reabilitare, atât la suprastructură, cât şi la infrastructură.

Proiectul "Sursă de producţie energie utilă termică şi electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă în municipiul Constanţa" este primul proiect din ţară care a fost depus la Ministerul Economiei pentru finanţare prin PNRR.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia unui nou CET, investiţie de circa 700 milioane de lei, noua centrală termoelectrică venind în completarea proiectului de reabilitare şi modernizare a reţelei de transport şi distribuţie a agentului termic. Noua centrală termoelectrică este un sistem utramodern de generare-cogenerare în regim de înaltă eficienţă.

Directorul general al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Claudiu Creţu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Constanţa, a subliniat importanţa sistemului centralizat de termoficare faţă de sistemele individuale care, din anul 2040, nu vor mai putea fi utilizate.

Primarul Vergil Chiţac a adăugat că în municipiul Constanţa erau 105.000 consumatori casnici în anul 1989, în prezent numărul lor scăzând la circa 35.000.

Directorul societăţii Termoficare Constanţa, Liviu Popa, a afirmat că efectele pozitive ale investiţiilor făcute în sistemul de termoficare se vor vedea pe parcurs, el adăugând că "prin investiţiile făcute până în prezent numai în reţeaua de transport, în 2023 preţul energiei termice în Constanţa a scăzut de la 1909,29 lei pe gigacalorie, la 1.300 de lei, inclusiv TVA".

Contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2022, iar în iunie 2023 a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care bunurile mobile şi imobile ale Centralei Electrice de Termoficare CET Palas au fost trecute din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Energiei, în domeniul public al municipiului Constanţa.

Alexandru Rafila: „Sunt în asentimentul premierului Marcel Ciolacu cu privire la spitalele regionale de urgență. Pare ireal, dar vă asigur că realitatea este aceasta: în următoarele 2 săptămâni, constructorii vor fi mobilizați pe cele două situri, la Cluj și la Iași, unde încep lucrările pentru Spitalele Regionale de Urgență.

Trebuie să reușim să restabilim cumva încrederea publică în aceste spitale. Avem finanțarea asigurată din fonduri europene și fonduri ale Băncii Europene de Investiții: 1.3 miliarde de euro. Avem două proceduri de selecție finalizate pentru prima etapă a lucrărilor atât la Cluj cât și la Iași.

Nu mai putem să cerem răbdare românilor care așteaptă aceste spitale de peste 10 ani, dar putem să facem un apel public la încredere și unitate în jurul unor obiective de interes național care iată că intră în planul concretului.”

„Aseară, la Gala Cercetării Românești 2024, am avut onoarea de a revedea și de a cunoaște savanți cu realizări remarcabile, cercetători care duc România la următorul nivel, oameni de știință cărora sunt mândru că le pot spune colegi.

Mesajul meu principal a fost că inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare. În acest proces, avem susținerea premierului Marcel Ciolacu și resursele concrete dedicate cercetării și inovării.

Mulțumesc tuturor invitaților pentru că ne-au fost alături în recunoașterea celor mai importante contribuții pentru inovația și cunoașterea din România. Împreună cu echipa MCID, am avut onoarea de a recompensa cu premii de 3 milioane de lei cele mai importante rezultate ale cercetării românești. În egală măsură, am recunoscut meritele deosebite ale mediului academic, ale institutelor de cercetare și ale mediului antreprenorial.

După o seară extraordinară, sunt încredințat că, prin mințile sale geniale, România va reuși să ajungă, în domenii-cheie de cercetare, în top 10 la nivel mondial. Excelența românească în cercetare schimbă lumea!”, a subliniat Bogdan Ivan Gruia

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse anunță demararea procesului de creditare a celor două programe guvernamentale, StudentInvest și FamilyStart.

Semnarea convenției dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Finanțelor și Fondul Român de Contragarantare face ca cele două programe să fie din nou la dispoziția studenților și tinerelor familiilor. Prin urmare, băncile cărora le-au fost repartizate plafoane de garantare disponibile în 2024 pot primi și analiza solicitările potențialilor beneficiari și să acorde de la caz la caz creditele dorite.

StudentInvest și FamilyStart sunt destinate să fie un sprijin financiar pentru studenți sau familii prin acordarea de împrumuturi de maxim 75.000 lei, respectiv maxim 150.000 lei, cu garanții, dobânzi și comisioane aferente creditelor, subvenționate de stat.

e-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Palatul Parlamentului.

"Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (...) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea - am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor", a declarat mai Boloş.

Castelul din Olteni, aflat în curs de reabilitare pe baza unui proiect cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, urmând a fi transformat într-un muzeu ecvestru, va avea şi un centru de echitaţie, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Proiectul este finanţat prin PNRR - Componenta C11 Turism şi cultură, Investiţia I1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, iar valoarea acestuia se cifrează la peste 18 milioane de lei.

Castelul din Olteni a fost restituit urmaşilor fostului proprietar în anul 2007, care l-au vândut în anul 2014 Consiliului Judeţean şi Consiliului Local Bodoc. Castelul, construit în stil empire, este unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori ai camerelor, care surprind scene din viaţa socială sau evocă scene din războiul napoleonian.

Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate a publicat astăzi, 4 martie 2024, Lista proiectelor selectate pentru finanțare – apel PS/170/PS_P4/OP4/RSO4.5/PS_P4_RSO4.5_A8 „Investiții în infrastructuri spitalicești: Continuarea investițiilor în spitalele regionale de urgență: Iași, Cluj, Craiova (faza a II-a), proiecte etapizate”.

Pentru această etapă totalul bugetului eligibil este de aproape 6,1 miliarde lei, din care 1, 1 miliarde sunt bani nerambrusabili. Restul sumelor sunt acoperite prin contribuție proprie, neimplicând însă sume de la bugetul de stat.

Începând cu data de 01 martie 2024, pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este publică aplicația Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan, sistem electronic, constituit conform prevederilor legale. Aplicația oferă posibilitatea inițierii procedurilor prevăzute de Legea nr. 17/2014

IMPORTANT: Registrul unic național privind circulația și destinația terenurilor agricole situate în extravilan, în sistem electronic se realizează concomitent cu procedura utilizată în prezent în format letric (depunerea documentelor la unitatile administrativ teritoriale în format printat pe hârtie) timp de 1 an începând cu data de 01.03.2024.

Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite cetățenilor. Începând cu acest an, înmatricularea vehiculelor va fi posibilă online, la câteva click-uri distanță, prin intermediul unei platforme a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Odată ce platforma va deveni operațională timpul petrecut la ghișeele special amenajate va fi redus la minim, iar costurile de deplasare la sediile serviciilor de înmatriculări vor fi eliminate. Cu excepția ridicării numerelor de înmatriculare, care va rămâne o necesitate fizică, toate celelalte aspecte ale procesului de înmatriculare vor fi realizate online.

În urma intrării în vigoare a OUG nr. 38/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a fost abilitată să dezvolte și să administreze o platformă informatică prin intermediul căreia cetățeanul va avea posibilitatea să solicite integral online transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau radierea unui vehicul.

„Această schimbare reprezintă un angajament ferm către modernizarea și îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor de către structurile Ministerului Afacerilor Interne”, potrivir reprezentanților MAI

În prezent, specialiștii Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări dezvoltă platforma online prin conectarea cu alte instituții relevante în acest demers, pentru a asigura un proces de înmatriculare eficient, simplu și fără probleme.

Cele mai citite

Error: No articles to display