Sorin Grindeanu a devenit, sâmbătă, prim-vicepreședinte al PSD.„Mi se pare abordarea corectă cea pe care a enunțat-o (Marcel Ciolacu - n.r.) și nu doar trebuie să fie enunțată această atitudine a PSD, trebuie să fie și pusă în practică”, a spus Sorin Grindeanu.
Acesta a admis că Ordonanța 13 a fost o greșeală. „Drept dovadă că am dat Ordonanța 14 (prin care a fost anulată - n.r.)”, a comentat fostul premier. „Trebuie să învățăm din greșeli, dar nu să fim foarte mult ancorați în trecut, să învățăm din greșeli, astfel încât să nu le repetăm în viitor”, a adăugat Sorin Grindeanu.„Dacă nu revenim la criteriile meritocratice și la meritocrație în interiorul PSD, PSD-ul este sortit a avea un eșec. Nu poți să mai activezi, de exemplu în cadrul comisiei juridice din cadrul Parlamentului României dacă nu vii și discuți toate proiectele pe care le ai în cadrul Departamentului juridic din Consiliul Național. Doi: criteriile legate de imagine și de tot ce înseamnă trecutul fiecăruia dintre noi trebuie să fie printre primele, astfel încât sita pe care o construim de-acum să fie cât se poate de deasă, să nu treacă personaje pe care de multe ori eu le-am considerat și-n perioada în care am fost prim-ministru oportuniste”, a punctat fostul șef de la Palatul Victoria, citat de digi24.
"Marcel Ciolacu, când se trezește dimineața, se uită în oglindă, știe cât este de înalt și de mare. Nu am încropit echipe pe genunchi pentru a fi noi aleși. (...) Cu toții suntem trecători, cu toții suntem de înlocuit. În viitor, s-ar putea să fim competitori în interiorul partidului. Am calitatea de a mă ține de cuvânt întotdeauna. Vreau să avem o cu totul altă abordare în interiorul partidului, mai mult în exteriorul partidului, faţă de români, să fim mai responsabili, să credem în noi, să ne sprijinim unii pe alţii şi să nu mai semănăm neîncredere între noi, colegii", a spus Marcel Ciolacu.
Alfred Simonis, liderul grupului #PSD din Camera Deputaților: "Singurul conflict al Guvernului Orban este cu cetățenii! De aceea trebuie să plece!
Premierul Orban știe că moțiunea de cenzură va trece și de aceea se agață disperat de tot felul de contestații la Curtea Constituțională!
Domnule Orban, Parlamentul României nu este în vacanță, nu a avut vacanță în această vară, s-a lucrat zi de zi! Nu confundați ce se întâmplă în Parlament cu vacanțele domnului președinte Iohannis : dese și bine definite. Și da, Guvernul răspunde și în vacanță, nu poate sta doar să consume trabucuri la Palatul Victoria!
Să vorbești despre temeiuri constituționale, când ești primul Guvern, din ultimii 30 de ani, care și-a angajat răspunderea pe legea bugetului și a creat un precedent periculos pentru democrație și un derapaj de la echilibrul puterilor în stat este cel puțin scandalos! Atunci puțin v-a păsat de temeiuri constituționale și legale.
Unul dintre motivele pentru care Parlamentul României se întrunește, în ședință comună a celor două camere, este "retragetea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură". Scrie în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, domnule Orban. Parlamentul acordă încrederea Guvernului, tot Parlamentul o retrage atunci când vede că Executivul nu e capabil să guverneze.
Ați dovedit că ați eșuat în gestionarea crizei sanitare și economice în care ne aflăm. Siguranța și sănătatea românilor au fost grav compromise de măsurile proaste pe care le-ați luat. Ați mințit, ați furat și ați generat haos și neîncredere.
De aceea am depus moțiune de cenzură!".
Congresul PSD de sâmbătă se va desfăşura în 38 de centre teritoriale, care vor fi amenajate în spaţii deschise, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.
"Multe lucruri se întâmplă altfel decât am fost obişnuiţi, din cauza acestei pandemii. Nu ne convine, fireşte, pentru că e altfel dezbaterea şi altfel sunt interacţiunile când toată lumea este acolo. Dar, ţinând cont de legea care spune că nu avem voie mai mult de 20 de persoane într-o sală, vom avea 1.509 delegaţi care vor fi împărţiţi în 38 de centre teritoriale, unde vor exista urne, unde se va vota pe buletine de vot. Fiind vorba de nume se va vota secret. Se vor face procese verbale, care vor fi transmise la centru", a explicat Romaşcanu, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Traian Băsescu susține că pensionarii sunt ”furați și batjocoriți” de Guvernul PNL. Băsescu arată că doar în anul 2020 ar fi fost furați din buzunarele pensionarilor peste 6 milioane de euro.”Pensionarii batjocoriţi şi înşelaţi!
Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 RON în anul 2020. Liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei;
Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari în anul 2020 – 4.664.640.000 RON sau 965.763.975 EURO;
De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010.
Din păcate liderii aleşi sau autointitulaţi ai pensionarilor au prins gustul statului la televizor unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice excroc de politician care îi bagă în seamă.
Plăcerea de a linge la politicieni şi de a se da în stambă la tv-uri îl plătesc reprezentanţii pensionarilor înşelându-şi fără scrupule camarazii pensionari.
Concluzii raportate la pnsia medie din 2019 care a fost 1292 RON/lună
1.Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50 la sută din creşterea salariului mediu brut ar fi trebuit aplicată o creştere de 136 RON/lună cee ace la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 1.632 RON/an la nivelul pensiei medii.
2.Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută, începând cu 1 sepembrie va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulate în anul 2020 de 724 RON/lună.
3.Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută : 1632 RON – 724 RON egal 908 RON
4.Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 136 RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 10,5 la sută a pensiei medii. Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40 la sută de la 1 septembrie 2020 când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 10,5 la sută de la 1 ianuarie 2020?
Date utilizate în analiză din sursă INS şi Guvern:
-salariul mediu brut în anul 2019 – 5163 RON;
-salariul mediu brut în anul 2018 – 4162 RON;
-inflaţie în anul 2019 - 3,8 la sută;
-pensia medie în anul 2019 - 1292 RON;
-valoare punct pensie până la 1 septembrie 2020 - 1265 RON;
-valoare punct pensie ăncepând cu 01.septembrie 2020 -1400 RON
-jumătate din creşterea salariului mediu brut în 2019 - 6,7 la sută”, scrie Traian Băsescu.
Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a povestit, într-o postare publicată pe Facebook, despre cazul unei tinere polițiste infiltrate într-o rețea de trafic de persoane care a primit amenințări cu moartea fix în ziua în care era pe cale să deconspire rețeaua respectivă.
„Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras. Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi”.
„Polițistă, tânără, infiltrată intr-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină - o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău.
„Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, se arată în postarea publicată de aceasta.
„Consiliul Național al Elevilor a lansat astăzi un raport privind perspectiva elevilor în ceea ce privește începerea anului școlar și, la partea de recomandări, noi chiar am precizat acest lucru: ca decizia legată de începerea anului școlar pentru fiecare școală în parte să fie luată la nivel local de către un comitet local”, a declarat Rareș Voicu pentru DC News. președintele Consiliului Național al Elevilor a făcut câteva precizări pentru fiecare scenariu:
„Legat de scenariul verde, dacă tot mergem pe descentralizare și de cursuri fizice, credem că este necesar ca autoritățile să asigure echipamente de protecție pentru elevi și pentru profesori și tot ce înseamnă: măști, dezinfectante, etc. La fel, partea de infrastructură școlară: săli de clasă, spații de învățare, corpuri pentru unitățile de învățământ. Credem că este de datoria autorităților locale să pună la dispoziția școlilor acolo unde se vor face cursuri fizice, bineînțeles. Pentru a ne asigura și de faptul că distanța fizică este respectată între elevi și între elevi și profesori”, a mai spus Rareș Voicu, președinte CNE.
În ceea ce privește scenariul galben, președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, a declarat că „la fel, la nivel local, responsabilitatea, considerăm noi, este a autorităților. Să asigure infrastructura de înregistrare audio-video a cursurilor pentru elevii care nu sunt la școală și posibilitatea de a transmite live acele ore de curs, astfel încât ele să se poate desfășura în tandem, cu elevii care sunt la școală și cu elevii care nu sunt”.
Nu în ultimul rând, Rareș Voicu a subliniat că, în cazul scenariul roșu, vorbim despre „veșnica digitalizare a educației, care a prins cumva amploare în ultimele luni. Aici, în funcție de numărul de localități, de cazurile punctuale, considerăm că este necesară o analiză coerentă și precisă la nivel local cu privire la necesitatea de dispozitive cu conectare la internet. Și mai apoi, Guvernul să achite aceste dispozitive”
„Indiferent de modul în care se vor relua cursurile, ceea ce e foarte, foarte important și ce am repetat în ultima perioadă, îi îndemnăm să respecte măsurile de protecție impuse de autorități pentru că este spre binele nostru, al tuturor și e important să ne protejăm unii pe alții”, a mai spus Rareș Voicu.
Circa 13.500 de credite au fost aprobate prin programul IMM Invest de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii să-și revină după criza economică declanșată de pandemia de coronavirus. "În acest moment, la IMM Invest avem 13.500 de credite aprobate, un buget de 11,2 miliarde de lei. Deja am început să intrăm în etapa a patra, adică plata ajutorului de stat. Ştiţi foarte bine că dobânzile, garanţiile, comisionul de garantare şi comisionul de risc sunt suportate de către Guvernul României. (...) La 31 iulie, programul a făcut o consultare a instituţiilor bancare. Sunt 21 de bănci cu care lucrăm: zece dintre ele au solicitat plafon în plus, iar celelalte bănci au spus că vor consuma tot plafonul. Noi sperăm că până la sfârşitul lunii septembrie să spunem că acest program s-a încheiat", a afirmat Dumitru Nancu, potrivit Agerpres.Totodată, Dumitru Nancu a mai spus că a fost aprobată o suplimentare a plafonului de garantare de către Comisia Europeană.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a publicat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat companiilor de transport aerian Tarom şi Blue Air, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei Covid-19. Potrivit notei de fundamentare, Tarom solicită un ajutor de stat de 312,74 milioane lei (64,8 milioane euro), iar Blue Air de 300,77 milioane lei, transmite News.ro.
Cele două companii aveau împreună la 30 martie 2020 un număr de aproximativ 2.730 angajaţi (1.800 angajaţi în cadrul Tarom şi 930 angajaţi în cadrul Blue Air).
”Se propune autorizarea Ministerului Finanţelor Publice să emită, la solicitarea Tarom, o garanţie de stat pentru contractarea de către beneficiar a unui împrumut în limita sumei de 312.744.200 lei, pe o perioadă de şase ani, cu titlu de ajutor de stat, precum şi, la solicitarea Blue Air, o garanţie de stat pentru contractarea de către beneficiar a unui împrumut în limita sumei de 300.775.000 lei pe o perioadă de şase ani, cu titlu de ajutor de stat. Garanţiile vor acoperi în procent de 100% valoarea celor două împrumuturi, a dobânzilor şi comisioanelor aferente”, arată proiectul consultat de News.ro.
”În lipsa acordării ajutoarelor de stat există o mare probabilitate ca Tarom şi Blue Air să intre în incapacitate de plată şi, în final, în faliment. Pentru a face posibilă redresarea activităţii celor doi transportatori aerieni după patru luni de lipsă de venituri datorate suspendării activităţii de zboruri regulate din cauza restricţiilor de operare impuse de statele europene, inclusiv de România, si pentru a evita demararea procedurii de insolvenţă pe durata acoperită de ajutorul de stat, dreptul creditorilor de a solicita deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 70 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 este suspendat pe o perioadă de şase luni de la data la care Beneficiarului i s-a acordat ajutorul de stat. Pentru asigurarea respectării normelor europene în materia ajutoarelor de stat se prevede că acordarea ajutorului individual de stat se va face numai după obţinerea autorizării din partea Comisiei Europene şi în condiţiile prevăzute în decizia forului european”, mai arată proiectul de act normativ.
Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Tarom, respectiv, cu Blue Air, câte o convenţie de garantare în care vor fi precizate drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a garanţiei de stat.
”Sectorul aviaţiei este unul dintre cele mai afectate de noua criză, iar la nivel european toate statele caută soluţii de sprijin financiar pentru acei transportatori aerieni care sunt vitali pentru menţinerea conectivităţii rapide, stabile şi continuă cu alte state. În cazul României, în prezent, doar doi transportatori aerieni operează servicii aeriene regulate şi asigură stabilitatea conectivităţii aeriene internaţionale a României, respectiv Compania naţională de transporturi aeriene române – Tarom şi SC Blue Air Aviation. Cele două companii aeriene se confruntă cu pierderi importante din cauza efectelor pandemiei Covid -19 asupra industriei de transport aerian”, mai arată proiectul.
Până la data de 30 aprilie 2021, cele două companii trebuie să prezinte analize economico-financiare realizate de către un auditor financiar independent din care să reiasă valoarea reală a pagubei cauzate direct fiecărei societăţi de pandemia COVID-19, în perioada 1 martie 2020 – 31 decembrie 2020.
”Guvernul Orban – 9 luni de hoție
"Noaptea ca hotii”, Orban si Cîțu au adoptat vineri, în ședința de Guvern, un Memorandum prin care 500 (cinci sute!!!) milioane de lei din buget, din taxele si impozitele românilor, merg direcționat către 3 companii de asigurare a creditului comercial, cu acționari străini.
Jumătate de miliard de lei sunt transferați din buget în conturile acestor firme pentru plata daunelor generate de neîncasarea facturilor la timp - pe scurt, statul sprijină cu această sumă imensă 3 companii private străine!!!
Nu vă este rușine, mizerabililor?!
Spuneți peste tot că nu sunt bani, industrii întregi se sufocă fără niciun ajutor real din partea statului iar voi băgați sute de milioane în doar 3 companii, și acelea companii private străine??!!
- aproape 1 milion de români ajunși șomeri în 9 luni
- 2 milioane de români trimiși în sărăcie de Guvernul Orban
- companiile românești nu beneficiază de nicio măsură reală, activă, de sprijinire a activității economice în afară de invitația de a lua credite de la bănci
- 150.000 de IMM uri se află în stare latentă de insolvență și faliment
Deși sunt legi,
- NU cresc pensiile cu 40%
- NU se dublează alocațiile
Bani sunt doar pentru oamenii PNL, companiile PNL, clienții PNL.
Veți pleca urgent pentru aceste măgarii. Unde? Rămâne de văzut...”, scrie Lucian Romașcanu.
Error: No articles to display