Florin Ciobanu

Ministerul Agriculturii anunță că a început depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului pentru sectorul vegetal. Ministrul Florin Barbu spune că ajutorul constă în 100 de euro/ ha.
Cererile pot fi depuse până pe 8 martie.

„Așa cum am promis, am demarat procedurile pentru acordarea ajutorului de 100 de euro/ ha, pentru sectorul vegetal. Centrele locale și județene ale APIA au început să primească cererile, perioada de depunere fiind 29 ianuarie – 8 martie 2024, inclusiv. Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro”, a transmis Florin Barbu.
Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro. Guvernul a alocat, din bugetul Ministerului Agriculturii, suma de 1.200.000.000 lei pentru plata acestui ajutor de stat. Plata se efectuează până la data de 30 iunie 2024.
„Acest ajutor de stat se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul de cerere 2023, pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă, rapiță de toamnă. Am promis încă de anul trecut, că acordăm acest ajutor fermierilor români și continuăm să îi susținem, să îi ascultăm, să dialogăm și să lucrăm împreună pentru dezvoltarea agriculturii românești”, a precizat Florin Barbu.

Ministerul Finanțelor a anunțat că au fost făcute mai multe actualizări ale sistemului e-Factura. Cea mai importantă este introducerea funcției de autofacturare, care oferă posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Ministerul de Finanțe a anunțat modificările prin intermediul unui comunicat de presă.
„Ministerul Finanțelor continuă eforturile de îmbunătățire a sistemului e-Factura, prin colaborarea strânsă cu firmele care oferă servicii de contabilitate și cu reprezentanții mediului de afaceri. În acest sens, au fost efectuate o serie de actualizări la nivelul sistemului, dintre care cea mai importantă este introducerea funcției de autofacturare, care oferă posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului. Această schimbare vine în întâmpinarea nevoilor mediului de afaceri, fiind o funcționalitate solicitată de antreprenori în cadrul discuțiilor cu experții MF/ANAF”, scrie în informarea de presă.

De acum încolo, e-Factura va putea fi accesibilă chiar și în perioadele în care sunt în desfășurare lucrările de mentenanță.
„Am luat foarte în serios feedback-ul primit din partea antreprenorilor cu privire la dificultățile întâmpinate în timpul lucrărilor de mentenanță. În consecință, echipa noastră a intervenit pentru a găsi soluții și a asigura că e-Factura rămâne accesibilă și funcțională în orice moment. Pe această cale încurajez contribuabilii în continuare să semnaleze orice probleme sau sugestii legate de utilizarea platformei. Așa am ajuns să implementăm și autofacturarea, dar și să efectuăm o serie de corecții la aplicația de completare oferită gratuit de MF/ANAF. De asemenea, echipa continuă să colaboreze strâns cu reprezentanții platformelor de facturare, pentru a asigura sinergia între tehnologii. Au fost peste 1.200 persoane implicate, fiind organizate zilnic discuții”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

În situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.
Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal. În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

Premierul Marcel Ciolacu anunță că Guvernul prelungește ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Este o măsură bună, a transmis șeful Guvernului.

Anunțul a fost făcut luni seara, după o serie de consultări și analize. Plafonarea va fi prelungită timp de 60 de zile.
„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut”, a declarat Ciolacu.

Marcel Cioalacu a mai spus că măsura a avut efecte importante.

„Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%. Este clar că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației. Conform datelor INS, prețurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5.8% mai mari față de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferența față de aceeași lună din anul precedent era de aproape 18%”, a mai spus Ciolacu.
Premierul a mai anunțat că în paralel, va continua dialogul cu marile lanțuri de magazine, pentru a construi un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control. „Am o singură condiție: ca producătorii și procesatorii români să aibă parte de un tratament corect”, a precizat prim-ministrul.

 

Patru politicieni din România, Grecia și Bulgaria cer ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre cele trei țări. Demersul a fost realizat prin intermediul unei scrisori comune adresate ministrului imigrației și azilului din Grecia.

Europarlamentarii români Dacian Cioloș și Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos și parlamentarul bulgar Daniel Lorer îi recomandă oficialului grec să propună, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria și Grecia.
În scrisoarea comună, cei patru demnitari aduc în atenția ministrului Dimitris Kairidis mai multe argumente pentru care acest apel este oportun și prin care solicită ridicarea controalelor cît mai rapid:

„În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria și România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen. În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluții și rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susținute de majoritatea absolută a Camerei. În al treilea rând, reprezentanții sectoarelor turismului grec și HORECA solicită ridicarea controlului la frontierele terestre, pentru a facilita sosirea turiștilor români și bulgari în Grecia. Acesta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părțile de nord ale Greciei, cu condiția ca granița terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală. În al patrulea rând, în momentul de față controalele la frontierele terestre dintre cele trei țări care se află oficial în spațiul Schengen aduc încă pierderi uriașe companiilor de transport și turiștilor, în ceea ce privește costurile de călătorie, câștigurile financiare ratate și timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice și inflației fără precedent. În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăți imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului și a bolilor conexe”, se arată în scrisoarea comună a aleșilor din cele trei țări.

De asemenea, cei patru europarlamentari și parlamentari consideră că ”punerea în aplicare rapidă și decisivă a propunerii va spori încrederea reciprocă existentă între cele trei state membre și va crește eficiența colaborării lor în cadrul UE. Această propunere răspunde nevoilor cetățenilor și este responsabilitatea noastră să depășim dificultățile și să oferim cetățenilor țărilor noastre beneficii maxime pe baza relațiilor de bună vecinătate”.

Reprezentanții PSD susțin că un studiu despre prețurile la alimente promovează date false. FALS, prețurile la alimentele de bază nu au crescut cu 17,8% față de ianuarie 2023, anunță PSD.

„Un studiu, cu o metodologie îndoielnică, fără legătură cu evaluările statistice realizate de instituțiile statului român, promovează ideea că, în ianuarie, majorarea prețurilor la alimentele de bază a ajuns la aproximativ 18% față de perioada similară a anului trecut. Studiul a fost promovat de 2 site-uri, fără referințe clare statistice”, a transmis PSD pe Facebook.

Potrivit PSD, datele reale furnizate de INS sunt diferite.
„DATELE REALE: Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, prețurile de consum ale produselor alimentare erau în luna decembrie 2023 mai mari cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Dacă ne raportăm la momentul introducerii măsurii PSD de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază, prețurile la produsele alimentare erau în luna decembrie mai mici cu -1,32% față de cele din luna iunie 2023”, a mai anunțat PSD.
În privința veniturilor salariale, cele mai recente date INS indică o creștere a câștigului salarial mediu net cu 15,1% în luna noiembrie 2023, față de aceeași lună din anul precedent. Totodată, în intervalul precizat, câștigul salarial real (respectiv ceea ce depășește rata inflației) a fost mai mare cu 7,9%, a precizat PSD.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, au vizitat Șantierul Naval Damen din Galați.

Delegației conduse de ministrul Apărării i-au fost prezentate cele mai importante proiecte de nave militare  din portofoliul șantierului din Galați.

De asemenea, au fost prezentate proiectele de arhitectură navală, dar și cele de proiectare și inginerie navală dezvoltate pentru forțele navale ale diferitelor țări contractante făcute de cei peste 185 de ingineri români din cadrul Marine Engineering Galați (MEGA), companie care funcționează pe platforma șantierului din Galați.

Delegația MApN a vizitat și două nave aflate în prezent în construcție în docurile șantierului Damen, care urmează să fie livrate unor beneficiari externi.

În cadrul discuțiilor cu reprezentanții companiei, ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat faptul că, prin activitatea desfășurată prin cele două șantiere – de la Galați și Mangalia, prin soluțiile de proiectare navală dezvoltate în România și prin celelalte operații complexe cerute de producția navelor, Damen își aduce contribuția la economia României, prin crearea unui număr important de locuri de muncă și transfer tehnologic de vârf.

„Faptul că un operator economic de nivel global are o amprentă atât de consistentă în România aduce beneficii nu doar acționariatului firmei, ci și țării noastre. Crearea a peste 1.500 de locuri de muncă, multe dintre ele de înaltă calificare precum si atragerea de comenzi importante de la guverne ale unor țări membre NATO, UE sau din alte părți ale lumii, aduc prestigiu și beneficii nu doar companiei, ci și Galațiului și României,” a declarat Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a remarcat și importanța deciziilor Damen de a-și forma pe plan local atât specialiștii de înaltă calificare, implicați în procesele de proiectare, cât și forța de muncă angrenată în producția navelor, prin colaborarea cu învățământul superior ingineresc românesc sau prin propriul centru de formare a specialiștilor înființat în cadrul șantierului de la Galați.

„România are o tradiție solidă și îndelungată în domeniul industriei de apărare, în toate dimensiunile sale, inclusiv în construcția de nave militare, de aceea Guvernul României încurajează și sprijină inițiativele de atragere și formare de specialiști români în domenii atât de importante”, a arătat ministrul Tîlvăr.

Ministrul apărării naționale a subliniat de asemenea că, în contextul actual de securitate, cu multiple provocări în regiune, dotarea Armatei României cu tehnologii moderne produse în țară are importanță strategică. 

„Comportamentul agresiv al Federației Ruse, care a culminat cu invazia Ucrainei, a transformat, din păcate, regiunea Mării Negre într-o zonă de conflict. Această nouă realitate impune regândirea și adaptarea posturii noastre de securitate navală. Forțele Navale Române au în derulare programe de înzestrare importante care le vor permite să-și îndeplinească mai eficient misiunile. Preocuparea permanentă a MApN este ca aceste programe să ofere cât mai multe oportunități pentru industria de apărare din România, cu beneficii concrete pentru economia națională. Această abordare este relevantă și din punct de vedere strategic, pentru că prin producerea în țară se asigură siguranța și securitatea aprovizionării cu echipamente esențiale și a mentenanței acestora pe întreaga durată de viață”, a arătat Angel Tîlvăr.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în martie vor începe lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii Moldova.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook. Lucrarea ar trebuie să fie gata peste 20 de luni de la deschiderea șantierului.

„Pe data 1 martie încep lucrările și pe Lotul 3 al Autostrăzii Moldova (#A7)! Asocierea de constructori turci are la dispoziție 1,09 miliarde de lei (fără TVA) și 20 de luni pentru construcția celor 13,90 km de autostradă”, a explicat Grindeanu.

Potrivit ministrului, pe traseul lotului finanțat prin PNRR, care „se desfășoară între Dumbrava (județul Prahova) și intersecția și Municipiul Buzău, se vor construi: un nod rutier (Spătaru) la intersecția cu DN 2, un nod rutier (Buzău) la intersecția cu DN 2B, 6 poduri și un pasaj superior peste CF triaj și peste DN 2B”.
Acesta este ultimul din cele 13 loturi ale A7 (între Ploiești și Pașcani, finanțate prin PNRR) care intră în execuție și pe care trebuie să se circule cel mai târziu în anul 2026.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că în Consiliul AgriFish de la Bruxelles „a pus pe masă mandatul primit de la fermierii români”. Dacă nu înțelegem că fermierii noștri au nevoie de sprijin real, putem să plecăm cu toții din funcții, a adăugat ministrul român.

La întâlnire au participat principalii factori de decizie la nivel comunitar din domeniul agriculturii.
„Am fost în Consiliul AgriFish de la Bruxelles unde așa cum am promis, am pus pe masă mandatul primit de la fermierii români”, a anunțat Florin Barbu.

Ministrul român al Agriculturii a vorbit despre solicitările fermierilor români.
„I-am atras atenția comisarului european pe Agricultură că au trecut 6 luni de când România a cerut această derogare pentru care a primit sprijinul a 15 state membre, iar răspunsul Comisiei încă nu a venit. Le-am spus-o foarte clar colegilor mei miniștri: Dacă nu înțelegem că fermierii noștri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare în obținerea producției, putem să plecăm cu toții din funcțiile pe care le deținem! În frunte cu comisarul european”, a precizat Florin Barbu.

Premierul Marcel Ciolacu susține că a decis „să reducă la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să-l dedice întâlnirilor”. Șeful Guvernului a avut mai multe întâlniri în ultimele zile.
Declarația a fost făcută chiar de Ziua Unirii Principatelor.

„Prioritatea mea din aceaste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți”, a spus Ciolacu.

Prim-ministrul a arătat care au fost întâlnirile din această săptămână.

„Am discutat cu sindicaliștii din domeniul ordinii publice, din poliție și sistemul penitenciar. Astăzi, cu oamenii din sistemul apărării naționale. Iar, înainte de întâlnirea de mâine cu liderii Sanitas, am vrut să-i ascult pe cei de la baza sistemului sanitar -medici, asistente, infirmiere, brancardieri, personal TESA și să aflu cum văd ei rezolvarea situației din acest domeniu. Pentru asta am fost la Spitalul Universitar din București. În același timp, m-am asigurat că la Guvern se lucrează la finalizarea actelor agreate cu fermierii și transportatorii”, a declarat miercuri, premierul Ciolacu.

Discuțiile vor continua și în perioada următoare.
„Indiferent cât de complicat va fi, sunt convins că vom găsi, împreună cu liderii responsabili din toate domeniile prioritare ale societății, rezolvări echilibrate la problemele cu care se confruntă. Cred că românii nu mai așteaptă de la liderii lor tăieri de panglici și hore, ci soluții concrete și oneste care să genereze echitate socială”, a precizat Marcel Ciolacu.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că se află în discuții „cu toate partidele de dreapta”, însă „dacă sunt mai mulţi candidaţi de dreapta, va câştiga candidatul PSD-ului”.

„Tot timpul avem un candidat al PSD-ului care porneşte cu prima şansă şi avem o întrebare dacă va exista un candidat unic al Dreptei sau nu. Dacă există un candidat unic al Dreptei (…) candidatul de dreapta are prima şansă. Dacă sunt mai mulţi candidaţi de dreapta, câştigă candidatul PSD-ului. E foarte, foarte simplu”, a declarat Nicuşor Dan, la Digi 24.

Edilul a mai spus că negociază „cu toate partidele de dreapta”.

„Sunt în discuţii cu toate partidele de dreapta, înseamnă USR, PNL, PMP, Forţa Dreptei şi REPER în opinia mea. Sunt mai multe rânduri de alegeri în acest an, calculele sunt mai complicate decât au fost acum patru ani”, a spus Nicușor Dan.

Cele mai citite

Error: No articles to display