România donează Ucrainei 11 ambulanţe de urgenţă şi de transport. Anunțul a fost făcut de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
"Este o hotărâre care acordă sprijin Ucrainei prin donarea a 11 ambulanţe de urgenţă şi de transport din rezerva serviciilor de ambulanţă şi a Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare. Din păcate, nu putem da ambulanţe noi pentru că toate sunt pe fonduri europene, nu pot fi donate, şi nu au trecut încă 5 ani.
Din cauza asta, dăm ambulanţe care sunt ceva mai vechi, dar ne asigurăm ca aceste ambulanţe să fie operaţionale, funcţionale, împreună cu toate echipamentele din dotare", a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă.
România va găzdui un centru care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina, a anunțat președintele Klaus Iohannis.
„Ne aflăm într-o situație fără precedent, generată de agresiunea armată nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în care nu numai securitatea Ucrainei, dar și cea transatlantică este puternic amenințată. Vreau să folosesc această ocazie pentru a lăuda încă o dată curajul poporului ucrainean, care luptă pentru libertate și rezistă sub tirurile ucigașe ale unui invadator. Am discutat, în acest sens, intensificarea sprijinului, mai ales umanitar, către Ucraina. Vreau să îi mulțumesc Președintei Comisiei Europene pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unei facilități logistice, un așa-numit hub umanitar, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina. Lucrăm împreună pentru operaționalizarea cât mai rapidă a acestui centru.
În ceea ce privește situația refugiaților de la frontiere, Președinta Comisiei Europene știe că România va depune toate eforturile posibile pentru a acorda ajutor oricărui refugiat din calea războiului din Ucraina. România intenționează să acceseze în perioada următoare fondurile disponibile la nivel european pentru a gestiona cât mai bine fluxul masiv de refugiați din Ucraina, respectiv Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză. De asemenea, ne vom coordona și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu alți parteneri și organizații internaționale”, a declarat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, cere „sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie”.
Potrivit lui Ciolacu, se impune un nou mecanism de reziliență pentru compensarea pierderilor suferite de statele membre în urma aplicării sancțiunilor împotriva Federației Ruse, dar și a crizei din energie.
„PSD va continua să promoveze activ aceste obiective la nivel european, prin europarlamentarii săi și prin intermediul familiei sale politice europene, astfel încât gestionarea eficientă a crizei refugiaților să se facă concomitent cu accesarea unui pachet financiar solid pentru compensarea pierderilor economice, în special în domeniul energetic”, a adăugat liderul PSD.
Cei doi pacienți ucraineni internați miercuri, 2 martie, la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Aristide Serfioti” Galați sunt în stare stabilă.
După investigațiile efectuate de echipa multidisciplinară a spitalului s-a constatat că pacienții prezintă fracturi de membre, stabilizate temporar. Ei sunt internați în compartimentul ortopedie-traumatologie, urmând să se continuie tratamentul chirurgical al patologiei traumatice și monitorizarea riscurilor asociate.
Pacienții, unul de sex feminin, în vârstă de 44 ani, și unul de sex masculin, în vârstă de 19 ani (mamă și fiu), au fost preluați de echipajele SMURD Galați și aduse la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Aristide Serfioti” miercuri, 2 martie, în jurul orei 15.00.
Primăria municipiului Galați continuă să ofere sprijin refugiaților ucraineni. Astfel, la blocul M11 pus la dispoziția refugiaților pentru cazare a fost înființat un punct medical de către Serviciul de Asistență Medicală al Municipiului (SAMM) Galați. În cadrul acestuia, medicii și asistenții serviciului oferă consultații medicale. De asemenea, Colegiul Farmaciștilor Galați a asigurat în acest punct un stoc de medicamente.
Mai mult, la acest bloc a fost amenajat și un mic spațiu de joacă pentru copiii refugiați, grație unei inițiative private și a implicării voluntarilor. În plus, Șantierul Naval Damen donează și instalează 6 mașini de spălat și 6 uscătoare. De asemenea, foarte mulți gălățeni și firme private au donat în aceste zile alimente, apă îmbuteliată și alte produse de primă necesitate.
Le mulțumim și pe această cale tuturor celor care se implică și vin în ajutorul refugiaților.
Astăzi dimineață la blocul M11 (cartier Micro17) erau cazați 126 de refugiați, situația fiind în dinamică.
Un avion MiG-21 al aviaţiei române s-a prăbușit miercuri seara, după ce a decolat de la baza Mihail Kogălniceanu pentru misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. MApN a trimis un elicopter IAR 330-Puma în misiune de salvare-căutare, care s-a prăbuşit din păcate, iar toți cei șapte militari aflați la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa.
Membrii echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom.
Elicopterul IAR 330-Puma a decolat miercuri, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44. Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază. Ultima poziție cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaște starea echipajului sau a aeronavei. Și în acest caz s-au declanșat operațiunile de căutare-salvare.
Medicamente, consumabile medicale, materiale sanitare, truse de urgențe și alte materiale de strictă necesitate pentru pacienții din Ucraina, puternic afectați de agresiunea militară, au fost trimise astăzi autorităților ucrainene.
Un nou transport de ajutoare umanitare a plecat din București spre Siret, mulțumită donațiilor oferite de societatea civilă din România.
Asemenea celorlalte acțiuni umanitare derulate în ultimele zile, sprijinul oferit astăzi de statul român s-a realizat în urma colaborării reprezentanților societății civile, organizațiilor naționale și internaționale și structurilor guvernamentale implicate în Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”.
Această platformă este un instrument de integrare eficientă a eforturilor de asistență umanitară pentru cetățenii ucraineni.
Până la acest moment, sprijinul oferit Ucrainei a constant în trimiterea de ajutare ce constau în dispozitive și echipamente medicale, paturi de spital, medicamente, însumând 30 tone. Totodată, către statul ucrainean au fost trimise ieri bunuri de strictă necesitate și alimente, aflate în stocurile Rezervelor de Stat, materiale de subzistență în valoare de peste 5 milioane de lei.
Guvernul României susține eforturile societății civile și va continua să se implice pentru a facilita transmiterea tuturor ajutoarelor mobilizate către poporul ucrainean.
Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, disponibilă la acest link https://bit.ly/3K1mb3s, poate fi accesată de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze.
Mulțumiri tuturor celor care se alătură acțiunilor de sprijin pe care românii îl oferă cetățenilor ucraineni, greu încercați de agresiunea militară rusă!
Tragerile de luptă în cadrul exerciţiului se execută cu tancuri T-55, transportoare amfibiu blindate TAB-77, vehicule de luptă ,,Bradley” şi transportoare blindate Stryker. Convoaiele de personal şi tehnică se vor deplasa, în zilele de 1 şi 2 martie, pe căile de comunicaţii rutiere spre CSIL Smârdan, transmite MApN.
Exerciţiul multinaţional ,,Justice Eagle” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.
Militarii americani participanţi la exerciţiul „Justice Eagle 22.1” fac parte din detaşamentele dislocate în România ca parte a măsurilor de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre".