Ministrul Familiei, Gabriela Firea susține că are promisiunea colegilor din Parlament că până la finalul acestei sesiuni parlamentare, Legea Tineretului va fi votată „după patru ani în care a stat în analize şi comisii”.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru trafic de produse sau substanțe toxice, utilizarea oricăror produse de protecția plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării și neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri.
Perchezițiile au avut loc pe raza comunei Matca, la sediile a două societăți comerciale și domiciliile a trei bărbați, de 34, 36 și 63 de ani, bănuiți de comiterea acestor infracțiuni.
Cu ocazia perchezitiilor, a fost găsită cantitatea de 350 de litri de produse pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care persoanele în cauză nu au luat măsura neutralizării.
De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1352 de litri și 400 de kg de produse pentru protecția plantelor, provenind din diferite state ale Uniunii Europene, neautorizate pentru piața din România, toate cu termenul de valabilitate expirat, precum și 8 kg de insecticid
(praf) clasificat "foarte toxic" și 13,5 litri de insecticid clasificat "toxic".
La acțiune au participat polițiști criminaliști și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a evenimentului „Festivalul Iei la Dunărea de Jos”, începând de vineri, 24 iunie 2022, ora 14.00, și până duminică, 26 iunie 2022, ora 23.00, strada Domnească (tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor) va fi destinată doar traficului pietonal.
Astfel, rămân valabile devierile de trasee stabilite anterior pentru mijloacele de transport în comun. Traseele de autobuz 10, 15, 24, 29 și 34 vor fi deviate de la Potcoava de Aur pe str. Prelungirea Traian – Bulevardul Marii Uniri – str. Portului, atât la tur cât și la retur, cu mențiunea că la retur se va asigura stația “Centru”.
Pe durata blocării tronsonului de stradă, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 t au la dispoziție următoarele rute alternative:
1. str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească;
2. str. Brăilei – str. Traian – bulevardul Marea Unire – str. Portului.
Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale.
„Festivalul Iei la Dunărea de Jos” este un eveniment organizat de Consiliul Județean Galați, prin intermediul Centrului Cultural ,,Dunărea de Jos”, în zona pietonală „Spicu”.
În judeţul Galaţi, la Evaluarea Naţională 2022, au fost obținute cinci medii de 10. Trei elevi sunt de la şcoli din mediul rural, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean.
Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, sunt 20 de note de 10 la limba română şi 75 de note de 10 la matematică.
„Procentul mediilor egale sau peste 5, în judeţul Galaţi, este 87, 95. Avem şi cinci medii de 10, trei din mediul rural şi două din mediul urban. Elevii cu media 10 din mediul rural provin de la Şcoala nr. 1 Fântânele, Şcoala Emil Panaitescu din Cudalbi şi Liceul nr.1 din Corod. Mediile de 10 din mediul urban sunt de la Şcoala Gimnazială nr. 28 şi Şcoala Gimnazială nr. 29. Avem 20 de note de 10 la limba română şi 75 note de 10 la matematică”, a declarat Gina Brînzan, inspectorul şcolar general al Judeţului Galaţi.
La Evaluarea Naţională din 2021, judeţul Galaţi a avut tot cinci medii de 10.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă i-a primit, la Palatul Victoria, pe președintele Federației Europene de Atletism, Dobromir Karamarinov, și pe secretarul general al Federației Internaționale de Atletism, Christian Milz.
La întâlnire au mai participat consilierul onorific al premierului României, Gheorghe Popescu și președintele Federației Române de Atletism, Anișoara Cușmir-Stanciu.
Dialogul a vizat găzduirea, de către România, a Campionatului European de Atletism U20 - Cadeți, care va fi organizat, anul viitor, la Cluj-Napoca. În acest context, premierul a subliniat oportunitatea oferită de această importantă competiție pentru atragerea mai multor tineri în practicarea sportului și orientarea acestora către marea performanță.
“România are recunoașterea internațională a rezultatelor obținute de atleții noștri de-a lungul istoriei. Este important ca tânăra generație să cunoască și să se inspire din modelele oferite de sportivii noștri de aur, precum președinta Federației Române de Atletism, Anișoara Cușmir-Stanciu, campioană olimpică în 1984, la săritura în lungime și deținătoare a patru recorduri mondiale. Competițiile de calibru pe care le găzduim ne oferă șansa de a promova sportul și de genera noi cariere sportive strălucitoare. Guvernul României oferă întregul său sprijin organizării acestui eveniment sportiv european și va continua să se implice activ în buna desfășurare a competițiilor de calibru găzduite de țara noastră”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Președintele Federației Europene de Atletism a transmis mulțumiri pentru eforturile organizatorice ale României depuse pentru derularea în cele mai bune condiții ale Campionatului Balcanic de Atletism de la Craiova, încheiat săptămâna trecută.
Totodată, a fost apreciată inițiativa țării noastre de a prelua responsabilitatea organizării Campionatului European de Cadeți, în acest sens, Cluj-Napoca oferind toată infrastructura necesară standardelor aferente acestui nivel competițional. Peste 20.000 de participanți și membri ai staff-ului tehnic, din 49 de țări, se vor afla la Cluj-Napoca, pentru șase zile. Campionatul va fi transmis de rețeaua European Broadcasting Union, către aproximativ 70 de canale de televiziune.
Primăria municipiului Galați informează că s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Parcului Carol (fost Parc CFR), după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Așa cum am promis, punem în valoare acest parc emblematic al orașului, astfel încât gălățenii să se bucure un spațiu modern și primitor pentru relaxare și petrecerea timpului liber. Atât de îndrăgit, dar abandonat foarte multă vreme, iată că parcul va primi în curând un aspect modern și va redeveni un loc atractiv așa cum ne dorim cu toții”.
Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări principale: amenajarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale; instalarea de mobilier nou; dotarea cu echipamente de fitness și cu echipamente de joacă; realizarea de fântâni arteziene; refacerea împrejmuirii; iluminat ambiental pentru alei prin montarea unor corpuri cu lămpi LED de mare eficienţă care se vor integra în peisagistica parcului; realizarea de reţele de apă-canalizare noi; sistem de irigație; montarea unei instalații de supraveghere video.
Totodată, se propune zonarea pe cinci funcţiuni specifice. Astfel, pentru zona de intrare și aleea centrală se propune o platformă pietonală cu jocuri de apă, dar și o alee centrală alveolată - paviment dale cu inserții de iarbă și perete vegetal; două oglinzi de apă (fântâni cu jeturi) și zona de gradene. O altă zonă va fi cu alei pietruite și înierbate simple sau bordate cu vegetaţie în trepte ce închid un mic parc cu vedere la lac. Este proiectată şi o zonă specială pentru animale companie. Una dintre zone va fi cu gradene și cascadă, iar cea de agrement va avea loc de joacă și instalaţii de fitness. Pentru întreţinerea vegetaţiei se propune introducerea unui sistem de irigare semiautomat
Parcul Carol este menționat între parcurile existente în oraş în anul 1927 de către Gheorghe N. Munteanu Bârlad în lucrarea „Galaţii".
Lucrările de modernizare sunt derulate de Asocierea CONSUMCOOP GALATI - FRAGAR TRADING SRL - SUBMIT SRL, fiind prevăzute 7 luni pentru execuția acestora. Valoarea contractului de lucrări este de 6.114.277,9 lei fără TVA. Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 9.613.081,87 lei, iar cofinanțarea de la bugetul local este de 192.261,63 lei. Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 - Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban - Prioritatea de investiții 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).
O tentativă de fraudă a fost descoperită într-un centru de examen din Galați, iar candidatul a fost eliminat din examen.
Membrii comisiei de supraveghere au observat că o candidată avea un pix cu microfon şi sim, pe care îl ţinea în dreptul gurii şi al urechii. Este vorba de o femeie de 45 de ani, absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
„S-a văzut clar şi pe camerele de supraveghere că vorbea cu cineva din exterior. S-a întocmit un proces verbal, iar doamna respectivă a fost eliminată din examen”, ne-a declarat preşedintele comisiei de Bacalaureat, inspectorul general-adjunct Adrian Diacănu.
Miercuri, 22 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.