Dalia Birsan

Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor.

 „Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021″, prevede proiectul de OUG, care va fi adoptat în ședința de Guvern de de vineri, potrivut Edupedu.ro.

Cadrele didactice ar fi trebuit să primească de la 1 septembrie 2020 restul creșterilor salariale până la grila prevăzută de Legea 153/2017.

 

Reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică susțin că au recomandat Ministerului Sănătății ca masca de protecție să fie obligatorie pentru copii doar în timpul recreației. În timpul orelor de curs sunt obligați doar profesorii să poarte mască.

„Noi am formulat niște recomandări pe care le-am transmis mai departe (în Ministerul Sănătății – n.red.). Printre acestea se numără distanțarea de un metru între bănci, purtarea măștii în recreație, dar nu și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă. Decizia privind numărul de copii care revine la școală va fi luată de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de numărul de elevi, de spațiu, de personalul didactic și de numărul de cazuri de infectare. Profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”, a declarat Simona Pârvu, pentru Edupedu.ro.

Aceasta îl contrazice pe premierul Ludovic Orban, care a declarat că acolo unde școala va începe fizic, elevii, profesorii și personalul școlar auxiliar vor trebui să poarte măști de protecție.

Conducerea INSP a mai precizat că la descoperirea unui elev infectat cu COVID-19, clasa acestuia se va închide pentru 14 zile, timp în care colegii săi și ceilalți contacți stau în izolare. Pentru a se închide toată școala, trebuie să existe minimum 3 cazuri de infectare în 3 ture sau clase diferite.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila a decis purtarea măștii de protecție de Ziua Marinei și de Ziua orașului Brăila. Participanții vor purta mască de dimineață până seara.

„În perioada 14-16 august 2020, cu ocazia Zilelor Brăilei, pe Faleza Dunării-Brăila, în zona delimitată între străzile Vadul Spitalului și Împăratul Traian, între malul Dunării și taluzul superior, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în intervalul orar 9.00-22.00”, au anunțat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brăila.

Timp de trei zile în orașul Brăila vor avea loc diferite ceremonii dedicate Zilei orașului. De asemenea, pe 15 august, pe Dunăre va fi organizată parada navală dedicată Zilei Marinei.

„Din păcate în acest an nu putem organiza concerte deoarece prevederile legale impun participarea unui număr de maximum 500 de persoane la astfel de manifestări și vom depăși acest număar. Vă garantez că ne vom lua revanșa anul viitor. Nu se vor amplasa terase și corturi pentru produse alimentare deoarece aglomerația va împiedica respectarea prevederilor legale și nu dorim cala acest eveniment brăilenii să fie amendați”, a scris primarul Brăilei, Marian Dragomir, pe Facebook.

Poliţia Română a anunțat că efectuează 45 de percheziţii, în Bucureşti şi 6 judeţe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ două milioane de lei unei unităţi bancare, prin înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

”La data de 12 august 2020, poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 45 de percheziţii domiciliare. Activităţile se desfăşoară în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Mureş şi Teleorman, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obţinerii de credite de nevoi personale de la o instituţie bancară din Bucureşti, de persoane care nu ar fi îndeplinit condiţiile de creditare şi care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop.

”Din cercetări a reieşit că solicitanţii creditelor ar fi facut parte din două filiere infracţionale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat şi sprijinit demersurile la unitatea bancară şi şi-ar fi însuşit mare parte din sumele de bani obţinute. În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei”, a transmis Poliţia.

Poliţiştii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediile unităţilor de poliţie, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul I.G.P.R. – Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor D.G.P.M.B. şi inspectoratelor de poliţie judeţene Călăraşi, Ialomiţa, Mureş şi Teleorman.

 

O angajată a Ministerului Sănătăţii a fost confirmată pozitiv cu COVID-19, aceasta fiind internată într-o unitate sanitară de boli infecţioase. Direcția de Sănătate Publicî București a demarat o anchetă epidemiologică.

 „Conform metodologiei, imediat după aflarea rezultatului testului, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia au fost identificați 12 contacți direcți care au fost izolați la domiciliu și li s-au recoltat probe. Ancheta epidemiologică va continua și în perioada următoare, până la identificarea și altor potențiali contacți accidentali, ce vor fi testați, conform metodologiei de caz. În cursul zilei de mâine se va realiza dezinfecția spațiilor unde își desfășura activitatea angajatul MS, precum și contacții acestei persoane. Mai mult, într-o etapă imediat urmatoare se va face încă o dezinfecție a tuturor spațiilor și birourilor din MS și se vor lua măsuri suplimentare de protecție a personalului care își desfășoară activitatea în clădirea centrală.
Precizăm că, angajata MS este internată într-o unitate sanitară de boli infecțioase”, a anunțat Minsiterul Sănătății.

 

Mii de pacienți din Galați și din județele învecinate au apelat la serviciile noului centru de tratare a cancerului. Instituția construită de Consiliul Județean Galați în curtea Spitalului Județean utilizează un accelerator liniar de particule. Aparatul modern este unic în această parte a țării.

Datorită acestei investiții, Galațiul a devenit centru regional pentru tratarea cancerului. De la inaugurarea instituției, la finalul anului trecut, în interior au fost făcute mii de ședințe de radioterapie și sute de persoane au finalizat schema de tratament care le poate salva viața. Tot potrivit statisticilor, la centrul din Galați vin zilnic în jur de 56 de persoane. Numeroși pacienți sunt din Vrancea, Brăila, Tulcea și Vaslui.

„Unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat la Galaţi a fost deschiderea Centrului Regional de Tratare a Cancerului. În doar cinci luni de funcţionare, la acceleratorul liniar de particule au fost făcute aproape 5300 de şedinţe de radioterapie, la fel ca-n marile centre medicale din ţară. Conform medicilor, pacienţii se simt mai bine pe durata tratamentului, iar efectele secundare sunt mult mai puţine, astfel că acum tratamentul se poate face fără întrerupere. De la deschiderea acestui centru, peste 260 de pacienţi au finalizat schema de tratament, care în unele cazuri poate dura şi şase –şapte săptămâni. Din nefericire, incidenţa acestei maladii a crescut foarte mult în ultimii ani, iar cuvântul “cancer” îngrozeşte pe toată lumea. De la o lună la alta, numărul celor care se tratează la Galaţi a crescut considerabil. Astăzi, intra zilnic la acceleratorul liniar de particule 56 de persoane, multe venite din Vrancea, Brăila, Tulcea sau Vaslui”, a anunțat, în iulie, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Autoritățile anunță că anul acesta, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va fi adus şi un PET CT, un echipament medical de ultimă generaţie pentru diagnosticarea cancerului. Procedurile de achiziţie au fost finalizate, iar specialiştii lucrează la partea de amenajare a spaţiului unde va funcţiona acest dispozitiv medical.

 
 
 

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un cutremur de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs, luni, în zona seismică Vrancea.

 Seismul a avut loc la ora 2:26, la o adâncime de 82 km.

 Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 81km E de Brasov, 94km S de Bacau, 100km NE de Ploiesti, 115km V de Galati, 117km NV de Braila, 151km N de Bucuresti, 170km NE de Pitesti, 174km SV de Iasi, 193km E de Sibiu, 216km N de Ruse.

 

Peste 500 de pachete țigarete de contrabandă și peste 600 de obiecte vestimentare contrafăcute au fost găsite și indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în urma a 11 percheziții domiciliare efectuate vineri în județul Galați.

 „La data de 07 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat mai multe percheziții domiciliare în cadrul a două dosare penale având ca obiect comiterea infracțiunilor de contrabandă, respectiv comercializarea de produse contrafăcute în mediul on-line. Astfel, trei percheziții au fost efectuate la locuințele unor persoane despre care existau date că ar fi vândut, într-o piață din municipiul Galați, țigări provenite din contrabandă. Cu această ocazie au fost găsite și indisponibilizate 11.100 de țigarete (555 de pachete), diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, care ar fi fost destinate vânzării în incinta piețeii, în locurile pentru comercializarea produselor agroalimentare”, a anunțat IPJ Galați.

 Alte opt percheziții au fost efectuate la sediile a două societăți comerciale și la locuințele a șase persoane despre care existau date că ar depozita și ar comercializa produse vestimentare contrafăcute. În urma perchezițiilor au fost găsite și indisponibilizate peste 600 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii contrafăcute, inscripționate cu mărci de lux protejate.

 Polițiștii continuă cercetările în aceste dosare penale, față de patru persoane juridice și cinci persoane fizice, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a acestora.

 

 

 

Patronul unei săli de jocuri din Târgu Bujor, judeţul Galaţi, a fost amendat cu 40.000 de lei, după ce a fost găsit funcţionând după ora 23.00. Jandarmii au aplicat patru amenzi în aceeaşi noapte, administratorul refuzând de fiecare dată să închidă.

„Un operator economic din localitatea Târgu Bujor care deține o sală de jocuri de noroc a fost sancționat de către jandarmi cu amenzi a căror valoare totală se ridică la suma de 40.000 lei. În noaptea de 6 spre 7 august, pe timpul desfășurării misiunilor de ordine publică și de verificare a respectării măsurilor de distanțare socială și a prevederilor legii privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, jandarmii aflați în patrulare pe raza orașului Târgu Bujor au identificat o sală de jocuri de noroc care funcționa după ora 23:00”, a precizat Jandarmeria Galați.

Chiar dacă avea cunoștință despre prevederile legale, administratorul societăți a refuzat să închidă unitatea comercială atunci când i-a fost recomandat acest lucru de către jandarmi, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

„În urma verificărilor repetate efectuate în aceeași noapte de către oamenii legii s-a constatat că punctul de lucru a funcționat pe toată durata nopții, de fiecare dată administratorul refuzând să închidă sala de jocuri, atunci când jandarmii i-au pus în atenție acest lucru. Pentru nerespectarea legii, jandarmii au aplicat patru sancțiuni contravenționale a căror valoare totală se ridică la suma de 40.000 lei”, a anunțat Jandarmeria Galați.

Reamintim că Hotărârea nr.80 din 29.07.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați, emisă în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precizează la articolul 3: „se interzice desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23:00-06:00.”

 

 

 

 

 

 

 

 

În funcție de evoluția epidemiei de coronavirus se poate ajunge la „scenarii grele” și la „luarea unor măsuri mai drastice”, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. În România sunt peste 300 de focare de COVID-19 în prezent.

„Noi am luat, am carantinat unele localități, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localitățile respective, chiar și recent. Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus șeful DSU, la Digi 24.

Arafat consideră că putem să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI.

 

 

Cele mai citite

Error: No articles to display