Dosar penal pentru incitare la ură sau discriminare în cazul lui Alexandru Cumpănașu Recomandat

Parchetul Sectorului 4 a anunțat că a început un dosar penal in rem în cazul înregistrăilor lui Alexandru Cumpănașu. El este acuzat de incitare la ură și discriminare față de profesori după ce a postat zeci de clipuri video pe rețeaua socială chinezească TikTok.

”Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem.
În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului.Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul de presă al Parchetului.

Alexandru Cumpănașu are peste 500.000 de urmăritori, mulți dintre ei copii și adolescenți , pe platforma TikTok.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.