Toate comitetele județene, dar și cel municipal din Capitală, se vor întruni de urgență pentru analiza situația fiecărui județ, a anunțat luni seară, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Printre măsurile care urmează să fie analizate este și carantinarea localităților care depășesc 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
"Măsurile vor fi analizate în mod deosebit, dar nu ne limităm la acele măsuri: purtarea măştilor în spaţii închise, dar şi deschise, în mod deosebit în spaţiile publice unde există aglomeraţie şi este nevoie de portul măştii, carantinarea localităţilor care depăşesc 3 la mie în ultimele 14 zile şi, bineînţeles, luând în considerare dacă aici există focare sau nu, dacă este răspândire comunitară, atunci luarea în considerare a carantinării acestor localităţi, interzicerea evenimentelor precum nunţi, botezuri în zonele în care sunt cu incidenţa mai mare de 1,5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, închiderea sau sistarea activităţii restaurantelor în interior în zonele în care depăşesc incidenţa de 1,5. De altfel, astea sunt decizii care au fost luate de Comitetul Naţional şi au fost luate şi prin hotărâre de guvern şi solicităm tuturor comitetelor judeţene şi comitetului municipiului Bucureşti să implementeze aceste măsuri acolo unde regula o impune", a declarat Raed Arafat, potrivit Digi 24.
Șeful DSU a anunțat că vor fi intensificate controalele în perioada următoare.
"Controalele vor fi intensificate, vor fi făcute verificări de respectare a regulilor, lucru care va fi extrem de important din punctul de vedere al limitării răspândirii virusului, dar ne aşteptăm la mai mult, la colaborarea populaţiei, gestul este foarte simplu, purtarea măştii, distanţarea, respectarea regulilor de interacţiune, dezinfectarea pe mâini, dezinfectarea suprafeţelor", a anunțat Raed Arafat.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display