Tătaru: Ne așteaptă o lună grea, de încercare. În octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă Recomandat

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că urmează „o lună grea, de încercare” în lupta cu pandemia de coronavirus, mai ales din cauza campaniei electorale și a reînceperii școlii. Tătaru spune că la jumătatea lunii octombrie  ne putem gândi la o pantă descendentă.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

Ministrul a explicat ce se întâmplă dacă vor exista cazuri de copii care se infectează cu noul coronavirus: „În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a adăugat Nelu Tătaru.

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva gripei sezoniere, ministrul Sănătăţii a spus că au fost comandate trei milioane de doze, care vor începe să vină de la mijlocul lunii septembrie.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Marți, 08 Septembrie 2020 10:22

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display