Șeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgență București, profesor doctor Ovidiu Băjenaru a decedat joi, după ce a fost infectat cu COVID-19. Medicul, în vârstă de 63 de ani, era şeful clinicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti și ocupa din anul 2000 și funcția de prodecan al Facultății de Medicină ”Carol Davila”, din București.
Managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu, a transmis un mesaj după moartea medicului neurolog Ovidiu Băjenaru.
“Tuturor celor cunoscuţi, dar mai ales nouă, personalului medical al SUUB şi, în mod particular, colegilor din Clinica de Neurologie, ne este foarte dificil să vorbim la trecut despre omul, medicul şi profesorul Ovidiu Alexandru Bajenaru. Cu imensă părere de rău, inevitabilul s-a întâmplat şi d-l profesor Ovidiu Bajenaru nu mai este printre noi, dar spiritul domniei sale va fi prezent în continuare prin urmaşii lui profesionali. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a precizat Cătălin Cîrstoiu.
Și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a transmis un mesaj prin intermediul unui comunicat de presă: "Am pierdut astăzi unul dintre cei mai prețioși reprezentați ai comunității sale academice. Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru, membru corespondent al Academiei Române, Președinte de Onoare al Societății de Neurologie din România,Directorul Departamentului de Neuroștiințe Clinice al Universității noastre și Șeful Diciplinei de Neurologie din cadrul Spitalului universitar din București a fost creatorul unei școli moderne de neurologie, liderul neurologiei românești pentru mai bine de două decenii, căruia toți neurologii din România îi datorează formarea. Personalitate marcantă a neurologiei la nivel internațional, Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru a fost un om luminat, a avut viziune, a creat, a muncit continuu, sacrificându-și binele personal în folosul comunității academice și al umanității. Cadrele didactice și studenții Universității noastre aduc, cu respect profund și dragoste, un ultim omagiu Profesorului Băjenaru și sunt alături de familia îndurerată".
Potrivit CV-ului, publicat pe site-ul umfcd.ro, Ovidiu Băjenaru a fost, în perioada 2008-2011, șeful Catedrei de Neurologie M028 - UMF "Carol Davila" București - Facultatea de Medicină, iar din 2011 a fost Director al Departamentului 6 - Neuroștiințe Clinice din UMF "Carol Davila" Facultatea de Medicină, reales în 2015, până în 2020.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display