Gabriela Firea, ministrul Familiei, anunță că peste 5.000 de solicitări au fost depuse de persoanele care doresc să beneficieze de sprijinul financiar de la stat pentru procedurile de fertilizare in vitro.
„Am primit peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de sprijinul financiar oferit de Ministerul Familiei pentru procedurile FIV. Înregistrarea dosarelor este în lucru și până acum au fost introduse în sistem peste 1.000 de solicitări. Mâine se va întruni comisia de analiză care va verifica documentele și va declara eligibile primele dosare. Puteți trimite în continuare dosare, procesul de înscriere este continuu. Nu oprim în niciun fel înscrierile și oricine poate avea șansa de a primi sprijinul financiar în valoare de 3.000 de euro”, a transmis Gabriela Firea, pe Facebook.
Toate dosarele transmise acum sunt valabile și în anul 2023.
„ Avem resursele necesare pentru a deconta 12.500 de proceduri FIV acum și anul viitor. Mai mult, avem promisiunea coaliției de guvernare că se vor găsi bani în plus, dacă vor exista solicitări. Citesc toate mesajele pe care mi le transmiteți și sunt la curent cu problemele pe care le ridicați pe grupurile de infertilitate. Știm că sunteți dornici să aflați vești despre dosarele dumneavoastră. Colegii mei depun eforturi susținute pentru preluarea, înregistrarea și analizarea dosarelor”, a explicat Firea.
În 2023, procesarea documentelor va începe în 9 Ianuarie dar dosarele pot fi trimise continuu pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicul.
Primăria municipiului Galați informează că a fost aprobat pentru finanțare un proiect de 5,7 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public pe 17 artere importante ale orașului, astfel încât consumul de energie electrică și emisiile de CO2 se vor reduce cu 70%.
Proiectul vizează strada Traian (tronson strada Tecuci - strada Cetățianu Ioan), Prelungirea Traian, strada Domnească, bulevardul George Coșbuc (tronson strada Brăilei-strada Henri Coandă), strada Regiment 11 Siret, strada Portului, strada Oltului, bulevardul Brăilei (tronson Inelul de Rocadă - Drumul de Centură, tronson Bulevardul George Coșbuc - strada Domnească), strada Saturn (tronson V), bulevardul Dunărea (tronson IV), acces Plaja Dunărea, strada Oțelarilor și bulevardul Galați (tronson I), strada Cloșca, strada Combinatului, strada Preungirea Brăilei și strada Stadionului.
Astfel, se vor instala 1.646 de aparate de iluminat LED și consolele aferente, se va implementa un sistem de telemanagement la nivel de punct luminos, se vor înlocui punctele de alimentare și de aprindere, se vor demonta vechile echipamente etc.
Proiectul va fi finanțat printr-un program al Administrației Fondului de Mediu, iar valoarea acestuia este de 5,7 milioane lei cu TVA. Contribuţia financiară proprie din valoarea totală eligibilă a proiectului este de circa 1, 2 milioane de lei cu TVA .
Primăria municipiului Galați are în implementare deja un proiect similar și pentru modernizarea iluminatului pe bulevardul Marea Unire, strada Brăilei (între Inelul de Rocadă și bulevardul George Coșbuc) strada Navelor și bulevardul Oțelarilor (între strada Brăilei și bulevardul Galați).
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai sindicatelor din Educație. La discuții, alături de ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au participat membri ai Cancelariei Prim-Ministrului și lideri ai Federațiilor „Alma Mater”, „Spiru Haret”, Sindicatelor Libere din Învățământ.
Principalele teme au vizat salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Prim-ministrul a arătat că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, în corelare cu importanța strategică acordată învățământului. Această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educației.
“Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educației pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani - aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat premierul Ciucă.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit despre şansele României în Schengen, afirmând că nu crede că vom avea un Consiliu extraordinar JAI, pentru că l-am avea degeaba, în condiţiile în care Austria îşi menţine poziţia de a vota împotriva aderării României.
„Cred că România trebuie să aibă o strategie eficientă şi de învingători. Locul României este în Spaţiul Schengen. (…)Nu cred că vom avea un Consiliu extraordinar JAI, că l-am avea degeaba. Între timp Austria îşi menţine poziţia de a vota împotriva aderării României”, a declarat Ciolacu.
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa miercuri, 14 decembrie 2022, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
Reuniunea marchează 45 de ani de dialog între Uniunea Europeană și ASEAN și este primul Summit UE – ASEAN la care participă, alături de reprezentanții instituțiilor europene, și cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, marcând astfel o premieră istorică.
„Reuniunea va oferi liderilor UE și ASEAN oportunitatea de a aborda problemele regionale și globale de actualitate, inclusiv provocările legate de securitate, precum și de a identifica, la nivel concret, proiecte de interes comun în domenii precum comerț, schimbări climatice, biodiversitate, conectivitate, agendă digitală și securitate alimentară”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Știri Cetățeanul.uk: Românii care conduc în țară cu permis provizoriu de Marea Britanie pot fi condamnați
În continuare, Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 15 decembrie 2022, la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles.
Potrivit Adminitrației Prezidențiale, agenda reuniunii Consiliului European va include o discuție privind războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, atât din perspectiva menținerii și consolidării sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, cât și din perspectiva angajării răspunderii Federației Ruse.
Un aspect important pe agendă vizează coordonarea sprijinului acordat Ucrainei ca urmare a atacurilor repetate asupra infrastructurii critice și energetice care au lăsat milioane de civili fără electricitate, căldură sau apă curentă și care solicită un răspuns rapid, inclusiv din punct de vedere umanitar.
Continuarea sprijinului pentru Republica Moldova, grav afectată de situația actuală, va fi, de asemenea, abordată.
Liderii europeni vor analiza, totodată, stadiul demersurilor realizate în domeniul securității și apărării, în vederea consolidării capacităților europene în acest domeniu.
O altă temă de discuții o reprezintă progresele realizate în domeniul energiei, în direcția trasată de Concluziile Consiliului European din luna octombrie a acestui an, precum și modalitățile de consolidare a rezilienței economiilor europene.
„Pe agenda Consiliului European figurează, de asemenea, o dezbatere strategică privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene, precum și o discuție privind rezultatele Summitului UE – Balcanii de Vest de la Tirana și cooperarea cu statele din această regiune, inclusiv pe dimensiunea migrației. Liderii europeni vor purta și o discuție strategică privind relațiile Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, cu accent pe securitate și cooperarea economică”, a mai anunțat Administrația Prezidențială.
În cadrul reuniunii Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis va ridica și subiectul aderării României la spațiul Schengen.
Clădire nouă pentru Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie, în cadrul unei investiții cu fonduri europene realizată de către Consiliul Județean Galați. Valoarea investiției a fost de 10.327.545 de lei, din care aproximativ 3 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor medicale. Fondurile au fost asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În cadrul acestui proiect, vechea clădire a Ambulatoriului a fost consolidată, modernizată și extinsă pe verticală și orizontală.
“Am finalizat o nouă investiție extrem de importantă pentru sănătatea gălățenilor, pentru pacienții și personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ambulatoriul de Specialitate al acestei unități medicale se mută în casă nouă, într-o clădire modernă, cu spații medicale noi, cabinete pentru consultații și tratament, săli de așteptare, vestiare și lift. Este unul dintre cele mai moderne ambulatorii de pneumologie din țară. Avem și două premiere pentru acest spital. Pentru prima oară în istoria sa, a fost dotat cu un computer tomograf, sala de investigații fiind amenajată în interiorul noii clădiri. Cea de-a doua premieră este faptul că, acum, Ambulatoriul de Specialitate are spații separate de consultații și tratament pentru copii și adulți, pentru a limita cât mai mult transmiterea bolilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De altfel, noul ambulatoriu este de patru ori mai mare, mărind astfel suprafața de la 224 mp la peste 800 de mp.
„De asemenea, cabinetele medicale au fost dotate și cu zeci de echipamente medicale, de la computer tomograf și aparat modern de radiologie, până la ecografe, defibrilatoare și aparate de oxigenoterapie. Totul pentru ca gălățenii să fie tratați în condiții cât mai bune ”, a adăugat Costel Fotea.
Noul ambulatoriu are un sistem modern de încălzire, cu ajutorul pompelor de căldură de tip aer-apă, instalații de climatizare, sisteme de management energetic pentru eficientizarea consumului, precum și sisteme moderne de acces, supraveghere și securitate la incendiu. În perioada următoare vor fi obținute și ultimele avize, astfel încât la începutul anului viitor în noul Ambulatoriu de Specialitate să fie tratați primii pacienți.
De asemenea, astăzi, a fost prezentat invitaților și noul bloc alimentar al spitalului, realizat de către Consiliul Județean într-o clădire separată, în cadrul unei investiții cu fonduri proprii de peste 6 milioane de lei. Astfel, la Spitalul de Pneumoftiziologie a fost construită o clădire nouă pentru blocul alimentar, dotată cu toate echipamentele de gătit necesare și cu sală de mese. În acest moment, aici este pregătită hrana pacienților. Mai mult, într-un corp al acestei clădiri au fost amenajate și două săli de curs pentru studenții de la Facultatea de Medicină.
Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, pe care a convocat-o pentru pregătirea transmiterii către Comisia Europeană, în următoarele zile, a celei de-a doua cereri de plată, cu termen de depunere în cursul lunii decembrie.
Valoarea acestei cereri de plată se ridică la 2,8 miliarde de euro, care se adaugă la prefinanțarea de 3,7 miliarde euro și prima tranșă deja încasată de România, în valoare de 2,6 miliarde euro.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat în detaliu, împreună cu participanții la reuniune, stadiul îndeplinirii jaloanelor aferente acestei cereri de plată, solicitând ministerelor și instituțiilor coordonatoare să acorde prioritate maximă finalizării celor 51 de jaloane și ținte cu termen de realizare în primele două trimestre ale acestui an, asociate celei de-a doua cereri de plată.
Accentul a fost pus îndeosebi pe jaloanele și țintele considerate vitale pentru aprobarea celei de-a doua cereri de plată pe care România o va înainta Comisiei Europene. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut clarificări pentru fiecare caz în parte, subliniind importanța accesării fondurilor de care România poate beneficia prin PNRR.
”Nu ne putem permite să ne abatem de la angajamentele asumate pentru că foarte multe elemente legate de procesele de reformă, investiții și chiar de stabilitate economică depind de accesarea acestor bani. Vrem să ne asigurăm că și a doua cerere de plată va fi aprobată de Comisia Europeană, astfel încât la începutul anului viitor România să primească și această tranșă de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul reuniunii de astăzi au fost trecute în revistă și stadiile de realizare ale celor 55 de jaloane și ținte cu termene de realizare în trimestrele III și IV ale anului 2022, la care se va raporta ce-a de-a 3-a cerere de plată pe care România urmează să o transmită Comisiei Europene în primăvara anului viitor.
Primăria municipiului Galați informează că a lansat în licitație publică un contract privind achiziția a 20 de autobuze electrice, pentru care s-a aprobat finanțarea în cadrul PNRR.
Contractul în valoare de 54 de milioane de lei fără TVA presupune achiziția a 20 de autobuze electrice noi, nepoluante, cu emisii zero, a 4 staţii de reîncărcare rapidă care vor fi amplasate la capetele liniilor de traseu, precum și a 2 staţii de reîncărcare rapidă care vor fi amplasate la locul de garare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 ianuarie 2023.
Autobuzele vor avea lungimea de aproximativ 12 metri, vor avea podeaua coborâtă pentru facilitarea accesului persoanelor cu mobilitate redusă, vor respecta toate standardele de siguranță pentru călători, vor avea sistem de climatizare, sistem de supraveghere video și multe alte dotări moderne. Capacitatea va fi de minim 70 de călători, din care cel puțin 20 pe scaune.
Proiectul, derulat în parteneriat cu Primăria comunei Vânători, a fost aprobat pentru finanțare în cadrul PNRR și vizează, pe lângă cele 20 de autobuze electrice și cumpărarea unui microbuz nepoluant, care va face obiectul unei achiziții viitoare.
Valoarea totală a proiectului este de 14,7 milioane de euro.
În ultimii ani flota Transurb a fost dotată cu peste 100 de noi mijloace de transport.