Delegația Română PSD și-a exprimat convingerea că reprezentanții celor două partide din Parlamentul European, PSD și SPD, vor colabora în beneficiul popoarelor român şi german, precum şi pentru viitorul stabil al Uniunii Europene.
Delegația Română PSD din Parlamentul European îl felicită pe candidatul SPD, Olaf Scholz, pentru câștigarea alegerilor din Germania.
Delegația Română PSD și-a exprimat convingerea că reprezentanții celor două partide din Parlamentul European, PSD și SPD, vor colabora în beneficiul popoarelor român şi german, precum şi pentru viitorul stabil al Uniunii Europene.
Fostul președinte PNL Ludovic Orban susține că nu se simte înfrânt și va lupta în continuare pentru valorile în care crede. Despre Florin Cîțu spune nu va mai fi prim-ministru și ”dacă va mai fi, va fi din mila PSD”.
„Chiar dacă a ajuns cum a ajuns președintele PNL... Mie mi-ar fi rușine să ajung președinte al Partidului Național Liberal așa cum a ajuns el. Nu înțelege un lucru: că nu va mai fi prim-ministru! Sau dacă va rămâne prim-ministru va rămâne numai din mila PSD. Iar să rămâi prim-ministru din mila PSD înseamnă să îți bați joc de tot simpatizanții PNL, care din ce în ce mai puțin cred în Florin Cîțu. (...) E un om care practic a devenit pentru un număr uriaș de cetățeni o persona non grata”, a declarat Orban.
Spitalul Județean va fi dotat cu cel de-al doilea accelerator liniar de particule pentru tratarea cancerului. Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
“Toate eforturile noastre, discuțiile și drumurile la Ministerul Sănătății din ultimii ani au fost încununate de succes. Galațiul va primi încă un accelerator liniar de particule pentru a trata cancerul. Astfel, Galațiul va avea unul dintre cele mai dotate și mai moderne centre de tratare a cancerului din România, cu două acceleratoare de particule și un sistem de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului (PET-CT). Noi avem deja pregătit cel de-al doilea buncăr, astfel încât firma câștigătoare a licitației poate începe în cel mai scurt timp lucrările de amenajare a spațiului pentru noul accelerator. Noile echipamente sunt dotate cu un sistem suplimentar de imagistică și cu o tehnologie care permite verificarea planului de tratament și a dozelor de radiații înainte de realizarea procedurii medicale. În acest moment, Galațiul este singurul centru din această zonă în care se poate trata cancerul cu ajutorul acceleratorului liniar de particule. Din decembrie 2019, când a fost deschis centrul de radioterapie de la Spitalul Județean, au fost realizate peste 21 de mii de ședințe pentru pacienți din cel puțin cinci județe”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea acceleratorului liniar, a tuturor accesoriilor și a lucrărilor de amenajare necesare pentru instalarea echipamentului medical este de 2,1 milioane de dolari, fonduri de la Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de către Ministerul Sănătății.
George Stângă a fost ales vicepreședinte al PNL. Liderul liberalilor gălățeni se va ocupa de domeniile agricultură, dezvoltare rurală și alimentație publică. Președintele PNL Galați a obținut votul colegilor în timpul Congresului PNL desfășurat în weekend, la București.
„Mulțumesc colegilor pentru votul de încredere pentru noua funcție de vicepreședinte în domeniul Agricultură, Dezvoltare Rurală și Alimentație Publică, la nivelul PNL. A fost o zi încărcată de emoție, cu multe încercări, dar cu un final fericit pentru mine și pentru PNL Galați”, a spus George Stângă.
Noul vicepreședinte al PNL a anunțat care sunt obiectivele sale.
„E timpul să ne așezăm la masă și să ne stabilim următoarele strategii în domeniul agricol. Liberalii au un obiectiv comun: dezvoltarea!”, a precizat președintele PNL Galați.
După ce a câștigat competiția internă cu Ludovic Orban pentru șefia PNL, Florin Cîțu a postat din nou, pe Instagram, fotografia în care apare costumat în Superman.
El a fost întrebat, la Antena 3, de ce se crede Superman.
„Era o glumă (râde - n.r.). Eu sper că a fost o glumă apreciată. era doar o glumă, pentru că s-a făcut așa de mult caz de acel filmuleț. Era normal să revin astăzi cu acest lucru. A fost doar o glumă, sper că s-a înțeles că a fost doar o glumă și nimic altceva”, a explicat președintele PNL.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi acuză pe cei de la PNL de ”dictatură, în cea mai pură formă a ei” pentru că social-democrații nu și-au putut organiza Congresul la o rată mult mai mică de infectare, în timp ce liberalii au dat legile în așa fel încât să poată să-și organizeze propriul Congres.
Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Victoria trebuie și va fi a românilor, facem România liberală, a transmis Cîțu.
Mesajul a fost postat pe pagina de FB a președintelui PNL.
„Mulțumesc tuturor colegilor mei! Victoria de azi este a liberalilor! Din această seară, suntem un partid unit. Luptăm împotriva PSD, luptăm pentru România”, a declarat Florin Cîțu.
Președintele PNL a prezentat prioritățile noii conduceri.
„Astăzi sărbătorim, de mâine back to work! PNRR se semnează luni, ne ținem de programul de guvernare, nu schimbăm nici măcar o virgulă. În final, victoria trebuie și va fi a românilor! Facem România liberală”, a adăugat Florin Cîțu.
PSD a sesizat autoritățile publice cu atribuții de control în domeniul pandemiei cu privire la pregătirile PNL în vederea săvârșirii unei infracțiuni, prin organizarea unui congres politic, la care urmează să participe, cu prezență fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitați din întreaga țară.
În sesizare se arată că acest tip de eveniment politic nu se încadrează în categoria „producțiilor artistice” ale unor instituții de cultură care pot desfășura activități în spații închise, până la limita de 50% din capacitatea sălii, așa cum prevăd normele legale în vigoare. Congresul PNL nu este nici concert, nici circ, nici spectacol dramatic, nici teatru de păpuși sau marionete, nici cabaret.
„Chiar dacă metaforic, Congresul PNL ar putea fi asociat cu unele dintre aceste activități, din punct de vedere juridic evenimentele politice nu pot fi asimilate categoriei de „activitate culturală” sau „producție artistică”. Prin urmare, organizarea unui congres politic cu 5.000 de participanți cu prezență fizică nu respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”, se arată în sesizarea depusă de PSD.
Prin urmare, PSD solicită instituțiilor sesizate să ia „toate măsurile necesare pentru prevenirea și împiedicarea comiterii unei astfel de infracțiuni, inclusiv prin sancționarea și dispersarea celor care vor încerca să participe la această întrunire eminamente politică”.
Instituțiile la care a fost depusă sesizarea sunt următoarele:
• Prefectura Capitalei
• Departamentul pentru Situații de Urgență
• Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
• Inspectoratul General al Poliției
• Direcția Generală a Poliției Municipiului București
• Poliția Locală a Municipiului București
• Poliția Locală a Sectorului 1
Senatorul PSD Laura Georgescu îi critică pe liberali. Congresul PNL blochează România deși acesta nu putea fi organizat, spune Georgescu. Parlamentarul PSD arată că sistemele de sănătăte și de educație sunt în criză, prețurile au crescut, însă congresul PNL nu a fost oprit.
„Sistemul de sănătate este subfinanțat și prost organizat, sistemul educațional este lăsat de izbeliște, prețurile la produse și servicii cresc necontenit, traiul românilor devine din ce în ce mai greu, datoria publică este tot mai mare, măsurile restrictive sunt, din nou, luate fără respectarea prevederilor constituționale, dar campania electorală internă a PNL merge mai departe”, a scris Laura Georgescu pe Facebook.
Parlamentarul social democrat mai spune că potrivit restricțiilor din timpul pandemiei congresul nu ar putea fi organizat.
„Congresul liberalilor blochează România. Și asta în condițiile în care, în conformitate cu ultimele restrictii adoptate, acesta nu ar putea fi organizat. Oare pentru ei se vor face derogări de la norme?”, a precizat senatorul PSD.
PSD somează toate autoritățile responsabile cu verificarea și sancționarea încălcării restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei să aplice cu fermitate legea asupra modului în care va fi organizat Congresul PNL. Acest eveniment este unul eminamente politic, iar cei care încearcă să-l prezinte ca un spectacol cultural sfidează bunul simț și inteligența cetățenilor români care au fost responsabili și au respectat restricțiile.
„În condițiile creșterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19, organizarea unui congres politic, cu prezența fizică a 5.000 de persoane într-un spațiu închis, constituie o infracțiune deosebit de gravă, care zădărnicește combaterea bolilor și amenință în mod direct sănătatea publică. Se impune deci aplicarea cu fermitate a sancțiunilor legale, iar șefii instituțiilor abilitate care vor tolera astfel de încălcări grave vor deveni ei înșiși complici și vor trebui să răspundă în fața legii.
Totodată, organele abilitate ale statului trebuie să declanșeze urgent o anchetă asupra modului în care membrii guvernului, în frunte cu premierul Cîțu, au modificat succesiv reglementările în materie, pentru a asigura o aparentă legalitate evenimentului. Nu există nicio justificare epidemiologică pentru decizia Guvernului de a modifica cadrul legal astfel încât evenimentele culturale în spații închise, la 50% din capacitate, să poată fi organizate la o incidență mai mare decât cea impusă înainte de declanșarea valului 4 al pandemiei”, este mesajul transmis de PSD.