Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că nu va sprijini testarea în masă în școli pentru depistarea consumului de droguri. Vom lucra cu părinții, a mai spus demnitarul.
Anunțul a fost făcut la sediul Ministerului Afacerilor Interne după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară.
„În ceea ce privește testarea copiilor în școli, cred că sunt câteva mesaje esențiale care trebuie trimise. Nu vom sprijini testarea de masă. Vom sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive”, a declarat Alexandru Rafilaț
Autoritățile vor lucra la toate proiectele privind elevii numai împreună cu părinții.
„Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii”, a precizat ministrul Sănătății.
Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară are ca priorități creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și prevenirea cazurilor de bullying.
Procurorii DNA l-au reținut pe șeful Gărzii de Mediu Tulcea într-un dosar de luare de mită. Acesta este cercetat penal după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea o sumă de bani.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2023, a inculpatului Dorin Meran, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Procurorii au stabilit că în acest caz există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 30 august - 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor.
„La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Meran Dorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a anunțat DNA.
Marți, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un oficial ucrainean a anunțat că o dronă rusească a căzut pe teritoriul României. Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr neagă, însă, incidentul.
„Infirm în mod categoric informațiile apărute în spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României. Structurile cu responsabilități ale MApN au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, atât în cursul nopții trecute, cât și sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii portului Reni”, a transmis ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, pe Facebook.
Potrivit surse citate, în niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.
„Ministerul Apărării Naționale a luat măsuri de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian și contribuie la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, conform planurilor naționale și aliate.
Atacurile Federației Ruse îndreptate împotriva obiectivelor și infrastructurii civile din Ucraina sunt nejustificate și în profundă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar”, a adăugat ministrul Apărării.
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, marţi, împreună cu premierul din Luxemburg, Xavier Bettel, Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu.
Cei doi înalţi oficiali vor avea consultări politice şi vor vizita împreună trupele staţionate la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu, judeţul Braşov, urmând să se adreseze militarilor luxemburghezi care fac parte din Grupul de luptă NATO din România. La vizită va participa şi viceprim-ministrul şi ministrul apărării luxemburghez, François Bausch.
”Vizita prim-ministrului Xavier Bettel reconfirmă intensitatea dialogului bilateral româno-luxemburghez şi contribuie la consolidarea coordonării strânse a celor două ţări în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Xavier Bettel vor avea discuţii aprofundate despre consolidarea posturii de descurajare şi apărare aliate pe Flancul Estic al NATO, despre continuarea sprijinului multidimensional oferit Ucrainei, precum şi despre sprijinul pentru partenerii vulnerabili din regiune, cu accent pe Republica Moldova, serios afectată de consecinţele războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a transmis Administrația Prezidențială.
Consultările vor privi şi intensificarea cooperării româno-luxemburgheze în domeniul afacerilor europene, inclusiv privind adoptarea noii Agende Strategice şi procesul de extindere al Uniunii Europene.
Discuţiile se vor axa şi pe modalităţile de dezvoltare în continuare a relaţiilor bilaterale, inclusiv pe componenta de securitate şi apărare, care a devenit, în contextul actual, un domeniu cheie de cooperare. Totodată, cei doi înalţi oficiali vor aborda aprofundarea relaţiilor româno-luxemburgheze economice şi sectoriale, cu accent pe domeniul investiţiilor şi pe dezvoltarea pieţelor financiare şi a tehnologiilor de vârf.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că va avea o discuţie marţi cu şefii din Justiţie, pe tema legii pensiilor speciale. Mai mult, ministrul a dezvăluit că va creşte vârsta de pensionare la magistraţi şi că este o discuţie tranşată deja.
„Legislaţia a încurajat ieşirea lor din sistem, câtă vreme pensia este mai mare decât ultimul salariu în plată şi asta este o realitate, atunci evident că magistraţii au preferat să meargă la pensie la 49 de ani. Se schimbă acum. Această discuţie a fost tranşată, se creşte această vârstă de pensionare a magistraţilor ceea ce este un lucru sănătos. (..) Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată. Această discuţie nu se poartă cu o categorie care are toate drepturile. Magistratul din România nu mai are dreptul să facă nimic altceva”, a declarat Alina Gorghiu.
Preşedintele Klaus Iohannis face vineri o vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială.
„Vizita în Delta Dunării confirmă preocuparea constantă a Preşedintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional. Obiectivele legate de protejarea florei şi faunei bogate trebuie să se îmbine armonios cu dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pe lângă poluarea cu plastic sau exploatarea insuficientă a resurselor naturale din perspectiva sustenabilităţii, Delta Dunării s-a confruntat în ultimii ani şi cu impactul negativ al schimbărilor climatice, ale căror consecinţe – perioade lungi de secetă, deteriorarea calităţii apei şi scăderea rezervelor de peşte – pun în pericol biodiversitatea unică a Deltei, precum şi bunăstarea comunităţilor care trăiesc în regiune”, arată Administraţia Prezidenţială.
Vizita Preşedintelui României are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta şi la mobilizarea actorilor relevanţi în implementarea unor măsuri optime.
„În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Tulcea, cu autorităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamental, pentru că protejarea Deltei Dunării are nevoie de implicarea tuturor, dincolo de apartenenţe politice şi de priorităţi pe termen scurt. Valoarea patrimoniului natural al Deltei Dunării a fost recunoscută prin includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi în Lista Convenţiei Ramsar. De asemenea, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este inclusă în reţeaua europeană de arii naturale protejate, fiind sit Natura 2000”, mai transmite Administrația Prezidențială.
Premierul Marcel Ciolacu se află vineri, la Bruxelles, în prima vizită în capitala belgiană de la preluarea mandatului. Ciolacu are un program încărcat.
Programul premierului Marcel Ciolacu cuprinde, la ora 08:30, o vizită la Spitalul Militar Regina Astrid, unde au fost transferate pentru tratament două persoane rănite în exploziile de la Crevedia
La ora 10:30, şeful Executivului va avea o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Sediul Consiliului European, iar la ora 12:00 o întrevedere cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, Céline Gauer, la Sediul Comisiei Europene.
La ora 14:00, Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la sediul Parlamentului European.
Premierul se va întâlni, la ora 15:30, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen iar la ora 17:00 va susţine o conferinţă de presă la încheierea vizitei de lucru la Bruxelles.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a comentat propunerea Prefectului Capitalei privind testarea în şcoală cu aparat antidrog şi prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar, spunând că în opinia sa, trebuie să crească capacitatea de testare pentru droguri.
„Este o propunere. Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem şi exemple din alte ţări din UE, încât măsurile să-şi atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere, al Ministerului Sănătăţii, este să creştem capacitatea de testare pentru droguri. Ea există în centrele şi Institutele de medicină legală şi sunt la dispoziţia colegilor de la MAI, pe baza unui ordin comun pe care l-am semnat anul trecut, dar capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a spus ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a dezvăluit faptul că a avut o discuţie pe această temă cu ministrul Educaţiei. Educaţia pentru sănătate este cea care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool şi tutun, a fost concluzia lui Rafilla.
Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunţat miercuri, după o şedinţă a grupului pentru prevenirea consumului de stupefiante, că Agenţia Naţională Antidrog va realiza un chestionar, prin care se va cere opinia părinţilor şi a elevilor privind testarea în şcoală cu aparat antidrog. Chestionarul va avea o întrebare despre prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog.
Premierul Marcel Ciolacu va avea în perioada 31 august - 1 septembrie 2023 prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului de prim-ministru, în contextul dialogului constant pe care România îl are cu instituțiile europene.
”România este stabilă politic și economic, are a doua cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene, puternic susținută de investițiile străine directe. Vom menține dinamica economiei românești și încrederea investitorilor prin reformele pe care le facem în domeniile esențiale. Aceste reforme sunt asumate atât prin Programul de Guvernare, cât și prin PNRR, ceea ce arată determinarea fermă a Guvernului României de a le implementa cu sprijinul partenerilor europeni și în beneficiul României și al românilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul României va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni: președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, precum și cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, Céline Gauer.
Un punct important al deplasării la Bruxelles va fi vizita șefului Executivului la Spitalul Militar Regina Astrid, unde au fost transferate pentru tratament două persoane rănite în exploziile de la Crevedia.
Europarlamentarul Victor Negrescu a cerut ajutor financiar de la UE pentru inundațiile produse în România în 2022. Solicitarea prevede alocarea unui ajutor în valoare de 34 de milioane de euro.
Banii ar putea fi alocați prin Fondul European de Solidaritate.
„În calitate de responsabil al grupului social-democrat din Parlamentul European pentru bugetul european, am susținut astăzi alocarea a circa 34 de milioane de euro pentru România ca urmare a efectelor dezastruoase produse de inundații în vara anului 2022. Fondul European de Solidaritate reprezintă un instrument cheie pentru sprijinirea statelor membre afectate de dezastrele naturale. Am solicitat în repetate rânduri creșterea fondurilor europene pentru situațiile de urgență dar, în pofida solicitărilor noastre din Parlamentul European, fondurile alocate sunt încă insuficiente”, a explicat Negrescu.
Conform estimărilor, pagubele provocate de inundații se ridică la 1,31 miliarde de euro, sumă care se încadrează în cadrul criteriilor care definesc dezastrele naturale majore, depășind baremul de 0,6% din Venitul Național Brut.
Negrescu mai susține că sumele alocate României urmează a fi divizate în trei categorii de acțiuni:
- Circa 22 de milioane de euro pentru costurile operațiunilor de salvare, furnizarea de apă pentru populație și acțiunile de protejare a zonelor agricole;
- Circa 9 milioane de euro urmează să fie alocate pentru a deconta cheltuielile legate de curățarea zonelor afectate;
- Circa 2 milioane de euro vor fi alocate pentru lucrările de infrastructură în domeniul apei și managementului reziduurilor.
Error: No articles to display