Ministrul Familiei și Tineretului, Gabriela Firea, susține că partidul din care face parte va continua să ia măsuri pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile, precum majorarea pensiilor.
În 2021, la nivelul Consiliului Județean Galați au fost finalizate mai multe investiții cu fonduri europene în infrastructura rutieră, a fost inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe, a fost depus spre finanțare proiectul unui nou spital la Galați și s-a achiziționat aparatură medicală unică în România.
“A fost un an dificil din cauza pandemiei, însă în care am reușit să finalizăm mai multe investiții extrem de importante pentru dezvoltarea acestui județ. În 2021, s-au modernizat peste 100 de km de drum județean, în cadrul unor investitii cu bani europeni de peste 40 de milioane de euro”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În acest moment, în infrastructura rutieră județeană sunt în implementare investiții de modernizare a altor aproape 60 de kilometri de drum județean, o parte dintre lucrări urmând să fie finalizate în prima parte a anului viitor, gradul de implementare fiind de peste 95%.
“Anul acesta am pregătit noi investiții pe drumurile județene de peste 140 de milioane de euro. Sunt proiecte complexe, care vizează modernizarea completă a aproximativ 215 kilometri de drum județean. Deja la unele dintre ele lucrăm la partea de proiectare, iar altele sunt depuse spre finanțare. 2021 a fost anul în care s-a lucrat cel mai mult la proiectul de gestionare a deșeurilor din județul Galați, unele lucrări, cum sunt cele de la noul depozit de deșeuri menajere de la Valea Mărului, fiind aproape finalizate. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că anul acesta au fost și câteva investiții la care am avut probleme din cauza unor constructori, astfel că în unele cazuri a trebuit să reluăm anumite proceduri”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În 2021, a fost inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe, au fost achiziționate noi echipamente medicale și au continuat lucrările de modernizare a infrastructurii sanitare.
“Noua Unitate de Primiri Urgențe, care acum are o suprafață dublă (de la 700 la 1400 de mp), este dotată cu aparatură medicală modernă, inclusiv cu un computer tomograf. În plus, am achiziționat și o nouă autospecială de intervenție, dotată cu toate echipamentele necesare pentru medicina de urgență. În 2021, am reușit să finalizăm primul centru din această regiune de diagnosticare a cancerului cu ajutorul PET-CT-ului, un echipament medical ultraperformant. Acest centru va fi inaugurat în perioada următoare, imediat ce vor fi finalizate și ultimele proceduri administrative”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În 2021, Consiliul Județean Galați a investit aproximativ 10 milioane de euro pentru dotarea spitalelor din subordine cu aparatură medicală nouă.
“Aș menționa doar sistemul de tomografie optică coerentă de la Spitalul de Boli Infecțioase, un echipament unic în România, care este folosit pentru diagnosticarea cancerului de piele. În plus, împreună cu Universitatea <Dunărea de Jos>, am pus bazele unui centru de excelență în domeniul dermatologiei. Mai mult, în premieră pentru medicina gălățeană, în 2021, la Spitalul Județean s-au montat primele stimulatoare cardiace, iar la începutul lui 2022, în cadrul Centrului de Radioterapie de la Galați va fi instalat cel de-al doilea accelerator liniar de particule, lucrările de amenajare a buncărului fiind avansate. De asemenea, anul acesta am depus spre finanțare prin PNRR un proiect de aproximativ 200 de milioane de euro pentru construirea unui nou spital la Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În domeniul social, în 2021, Consiliul Județean a organizat o serie de evenimente, de la caravane de donare de sânge până la diverse competiții la Balta Zătun și festivaluri de folclor.
“Anul acesta, în parteneriat cu alte instituții, am organizat caravane mobile de donare de sânge și de vaccinare. De asemenea, au fost organizate competiții naționale de pescuit pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau cu handicap locomotor și au avut loc diverse festivaluri, cum ar fi cel de fanfare, de folclor și de datini de iarnă. Cu mare bucurie, am reușit și anul acesta să premiem 117 elevi din mediul rural care au avut rezultate foarte bune la admiterea în liceu.
Mai mult, în 2021, la Galați au început lucrările de amenajare a primului Centru Respiro pentru persoanele adulte cu handicap grav”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În acest moment, la nivelul Consiliului Județean sunt în implementare, în diferite etape, investiții în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei (aprox. 180 de milioane de euro). De asemenea, anul acesta au fost depuse spre finanțare proiecte de peste 1,75 miliarde de lei (aprox. 350 de milioane de euro).
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că vor fi alocaţi 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, "bani necesari pentru continuarea proiectelor pe care comunităţile locale le derulează prin etapele I şi II" ale PNDL.
"Vom aloca 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, bani necesari pentru continuarea proiectelor pe care comunităţile locale le derulează prin etapele I şi II ale acestui program. Răspundem astfel solicitărilor primite din teritoriu de către Ministerul Dezvoltării până la 26 noiembrie în acest an. Este important să asigurăm continuitatea acestui program accesat cu succes de autorităţile locale, în condiţiile în care prin ambele etape ale programului, de la demararea sa până în prezent, sunt finanţate peste 11.700 de proiecte", a declarat premierul Ciucă.
Plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a preţului medicamentelor se va majora, începând cu 1 ianuarie 2022, la 1.429 lei/lună.
"Aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea cu 10% a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie. Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor. Începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin", a declarat premierul Nicolae Ciucă.
De la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.
În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a purtat o discuție telefonică cu directorul general adjunct al Poștei Române pentru a se depune toate eforturile, astfel încât pensiile pe luna viitoare să fie plătite până în data de 15 ianuarie.