Florin Gheorghiu

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă sărbătoresc separat Ziua Unirii Principatelor. Cei trei principali lideri politici ai țării se află miercuri, 24 ianuarie, la evenimente diferite organizate la București, Iași și Focșani.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu au rămas în București, dar participă la evenimente diferite. Astfel, președintele Klaus Iohannis participă de la ora 12.00, la ceremonia organizată la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut”, din Parcul Carol I.

În schimb, premierul Marcel Ciolacu este prezent la ceremonia de decorare a Drapelelor de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre și Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Ceremonia prilejuită de împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române începe tot la ora 12.00.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, merge la două evenimente. Primul este în Piața Unirii din Iași, iar cel de al doilea se desfășoară la Focșani.

Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit că s-a întâlnit cu un țăran din Vrancea. Mi-a zis că nimeni nu mănâncă cu două linguri, a relatat prim-ministrul.

„Am crescut susținut de o mână puternică precum mâna acestui om! Și am avut astăzi onoarea să îi țin strâns mâna lui Constantin Crăciun, din Cîmpineanca, Vrancea. Nu poate decât să mă inspire, să mă motiveze mâna brăzdată de greutăți a țăranului român. Este o mână călită de timpuri, căreia nu o să-i dau drumul niciodată! Este mâna pe care se bazează o țară întreagă”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Premierul a promis ajutor pentru țărani.
„De aceea, problemele de zi cu zi ale țăranilor români merită să fie mereu ascultate și să își găsească rezolvare. Ei trebuie ajutați și să le întindem la rândul nostru mâna spre dialog. Acești oameni trebuie ajutați. Pentru că așa cum mi-a zis și Constantin Crăciun, nimeni nu mănâncă cu două linguri”, a precizat Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis are luni prima apariţie publică din acest an, după mai bine de o lună.

Conform agendei oficiale, luni, de la ora 15.00, Iohannis îl primeşte pe prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Phạm Minh Chính.
De la ora 16.00, preşedintele are programată primirea ambasadorilor agreaţi ai Republicii Federative a Braziliei, Ricardo Guerra de Araújo, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Giles Portman, Republicii Albania, Enkeleda Mërkuri, Republicii Elene, Evangelia Grammatika, Republicii Armenia, Tigran Galstyan, Republicii Azerbaidjan, Güdsi Dursun ŏglu Osmanov, Republicii Tunisiene, Sami Nagga, şi Japoniei, Takashi Katae.

Ultima apariţie publică a preşedintelui Iohannis a avut loc în 18 decembrie 2023, cu ocazia ceremoniei de decorare a Asociaţiei Code for Romania.

Sectorul 4 al Municipiului București dă startul proiectului de reconstrucție totală a Planșeului Unirii, construcția din beton, veche de aproape 100 de ani, care susține o mare parte din Piața Unirii și care, în momentul de față, conform expertizelor, este încadrată în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile. 

Contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția efectivă a lucrărilor, atribuit (în urma unei proceduri de licitație publică, derulată în Sistemul de Achiziții Publice-SICAP și încheiată la finalul anului 2023) unei asocieri de constructori și proiectanți cu renume și cu experiență în realizarea lucrărilor de infrastructură mare, a fost semnat astăzi, odată cu ordinul de începere pentru activitățile de proiectare. 

Finanțarea lucrărilor este asigurată încă de anul trecut, de către Guvernul României, care a alocat suma de aproximativ de 800 de milioane de lei, pentru refacerea Planșeului Unirii, acest obiectiv de infrastructură de o importanță strategică pentru București.

Astfel, în baza documentelor semnate astăzi, proiectanții și constructorii au la dispoziție 33 de luni pentru reconstrucția totală a Planșeului. Mai exact, nouă luni de zile pentru realizarea Proiectului Tehnic, iar restul, de 24 de luni pentru execuția efectivă a lucrărilor de refacere, care vor începe în 2025, cât de curând posibil, în prima parte a anului. Lucrările se vor realiza pe porțiuni, în etape, tocmai pentru a menține circulația auto și pietonală în zona Unirii și pentru a NU bloca centrul orașului. 

„Marcăm momentul determinant în realizarea acestei lucrări de mare amploare. Este momentul în care am semnat contractul de execuție și am dat ordinul de începere pentru reconstrucția totală a Planșeului Unirii. Începând de astăzi, proiectanții și constructorii au la dispoziție 9 luni pentru realizarea proiectului tehnic și încă 24 de luni pentru construcția efectivă. Șantierul propriu-zis îl vom deschide în prima parte a anului 2025 și vom lucra etapizat, astfel încât traficul rutier să fie cât mai puțin afectat. Pentru siguranța bucureștenilor, ne-am asumat acest proiect, extrem de dificil, din nevoia de responsabilitate și de eficiență pe care oamenii din acest oraș o așteaptă de la cei care trebuie să ofere comunității liniște, normalitate și un trai decent”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă.

Proiectul Tehnic ce urmează a fi întocmit va cuprinde întreaga documentație tehnică prin care se vor dezvolta și detalia toate aspectele privind execuția propriu-zisă a lucrărilor (planuri generale, planuri arhitecturale, planurile structurii de rezistență, planurile instalațiilor, detaliile de execuție etc.) documentație necesară pentru obținerea Autorizației de Construire.

Proiectul tehnic va viza înlocuirea structurii de beton existente (cu o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri, aflată între strada Căldărari și peretele Pasajului Unirii, ce acoperă și dirijează prin subteran râul Dâmboviţa și care a suferit modificări/degradări structurale semnificative în cei peste 80 de ani de existență), cu una nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița și care să elimine deficiențele grave identificate în urma expertizelor tehnice efectuate în cursul anului trecut și anume: 

  • armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor;
  • grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune;
  • grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistențā puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi;
  • beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător efectuate cu ocazia diverselor intervenții la planșeu;
  • degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. 

Totodată, în acest interval de nouă luni de zile, specialiștii trebuie să întocmească un Plan de Management al Traficului, care să permită, ulterior, execuția efectivă a lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii în condiții optime, cu respectarea termenelor și a legislației în vigoare dar și a asigurării circulației auto și pietonale în zonă.

De asemenea, în baza contractului anterior menționat, vor fi proiectate și lucrările necesare pentru consolidarea Pasajului Unirii, încadrat, de asemenea, tot în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile. Soluția specialiștilor, ce urmează a fi proiectată și, ulterior, implementată va avea în vedere reabilitarea structurii de rezistență a acestuia, prin cămășuirea și armarea pereților existenți. 

De la luarea în administrare, în aprilie 2022, Pasajul Unirii a fost pus în siguranță în cadrul primei etape a lucrărilor de consolidare a acestui obiectiv de infrastructură, folosit zilnic de peste 60.000 de autoturisme. Astfel, a fost înlăturat pericolul ca bucăți de beton din plafonul tunelului rutier să se mai desprindă și să cadă peste autoturismele care circulau prin pasaj, prin îmbrăcarea pereților cu peste 3.000 de panouri metalice.

Totodată, constructorii au izolat infiltrațiile de la nivelul carosabilului, și au închis, pe cât posibil, fisurile din pereții interiori ai pasajului, prin injectarea unor mortare speciale.

Mai mult, pentru a crește vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat, bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri, și 150 de proiectoare (pe rampă).

Tunelul rutier a fost dotat și cu un performant sistem de ventilație, compus din 60 de ventilatoare, pentru evacuarea de îndată a noxelor și a fumului, cu două defibrilatoare automate pentru situații de urgență, precum și cu amplificatoare pentru semnalul de telefonie mobilă.

Toate aceste elemente, componente montate deja în Pasajul Unirii urmează a fi demontate odată cu debutul lucrărilor de consolidare, conservate și reașezate pe pozițiile actuale, după ce constructorii vor finaliza acest proiect. 

Totodată, în cadrul lucrărilor mai sus menționate, întreaga zonă de suprafață din Piața Unirii va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative, care să transforme arealul într-un reper urban pentru București, cât mai atractiv, atât din punct de vedere al interacțiunii sociale și al petrecerii timpului liber, cât și turistic.

Inspecția tehnică periodică la categoria vehiculelor lente va fi făcut la sediul proprietarului. Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul înaintea ședinței de joi a Guvernului.

Modificarea reprezintă una dintre solicitările protestatarilor din domeniile agricol și transporturi. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul aprobă extinderea excepțiile de la înmatriculare și inspecția tehnică periodică în cazul vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehiculele agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.

„Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a precizat Marcel Ciolacu.
Alte modificări, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, vor fi aprobate în ședințe de urgență convocate în weekend sau la începutul săptămânii viitoare.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham Romania).

Discuțiile au vizat deficitul de forţă de muncă din România și situația agenților de muncă temporară.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a subliniat o dată în plus că prioritatea mandatului său vizează găsirea de soluții pentru a crește gradul de ocupare pe piața forței de muncă din România.
”Avem nevoie de o piață a forței de muncă puternică pentru a putea plăti pensii și salarii care să asigure un nivel de trai adecvat pentru români. Este nevoie, în acest sens, să răspundem eficient la nevoile pe care angajatorii le au. Programele de formare profesională trebuie să se întâlnească, astfel, cu nevoile reale ale pieței muncii. Îmi doresc să aflu direct de la angajatori problemele cu care aceștia se confruntă și să lucrăm împreună pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a avea o piață a muncii adecvată și pentru a oferi sprijinul necesar pentru dezvoltarea economiei României”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Pe de altă parte, în ceea ce privește agenții de muncă temporară, la minister este în lucru un proiect de act normativ care să eficientizeze condițiile de autorizare și să reducă birocrația, cu respectarea și protejarea drepturilor lucrătorilor, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre relația dintre PSD și PNL, partidele care compun alianța de guvernare. Foarte greu să mai avem o alianță și liste comune în acest moment, dar este posibil după alegeri, a transmis Ciolacu.

Declarațiile au fost făcute luni seară, la postul tv Antena 3.
”Foarte greu să mai avem o alianță și liste comune în acest moment. Dar e posibil ca, după alegeri, dacă așa hotărăsc românii, să putem reface această coaliție”, a declarat premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu.
El a comentat și relația sa cu liderul PNL, Nicolae Ciucă.
”Eu, împreună cu Nicolae Ciucă, nu suntem dușmani unul cu altul, suntem adversari politici, ăsta este adevărul”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ministerul Justiției înăsprește legislația care îi vizează pe condamnații fugari. Fugarul va suporta costurile aducerii sale în țară, a explicat ministrul Alina Gorghiu.

„Vestea bună legată de Ministerul Justiției este despre proiectul de lege pe care mulți îl așteaptă, proiect de lege care spune că fugarul suportă costurile aducerii sale în țară. Este un proiect pe care și Ministerul Justiției îl dorește foarte mult, și eu personal am insistat foarte mult în elaborarea acestui proiect și Guvernul a făcut o cauză din aducerea în țară a fugarilor. Elementul de noutate este că din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în țară. Strategia pe care am avut o în vedere este aceea ca în anul 2024 statul român să meargă mai mult pe prevenție, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat și sperăm ca într-o bună zi să fie blocat. Costurile pentru aducerea în țară a fugarilor variază între câteva mii de euro și 25.000 de euro”, a precizat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției a vorbit despre strategia ministerului.
„Premisa care a stat la baza acestui proiect a fost aceea că trebuie să legiferăm măsuri de descurajare. Sigur că avem în același timp în atenție creșterea încrederii în actul de justiție, nevoia de creștere a capacității autorităților române de a înfăptui actul de justiție”, a mai spus Gorghiu.
Ministrul Justiției a mai arătat că 2023 a fost primul an în care a fost o scădere a numărului de fugari.

Măsura de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită. Anunțul a fost făcut de PSD.

Reprezentanții PSD spun că datele INS arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază și-a atins obiectivele principale de a tempera inflația și de a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii.
„PSD consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază și-a atins obiectivele principale de a tempera inflația și de a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii. Ca atare, PSD susține fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puțin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esențiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii și asociațiile de profil”, a transmis PSD.
Conform INS, media statistică a prețurilor de consum pentru produsele alimentare a scăzut semnificativ după adoptarea măsurii limitării adaosului comercial, atingând vârful cel mai scăzut în luna august 2023.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că au fost reduse termenele pentru ocuparea posturilor vacante din domeniul medical. În maximum 35 de zile se poate ocupa un post în spital, susține Rafila.

Ministrul Alexandru Rafila anunță că peste 2.000 de posturi de medici pot fi scoase la concurs.
„Toate posturile de medici solicitate, peste 2.500, sunt scoase la concurs. Ca să lămurim un lucru care a apărut din nou în dezbaterea publică, pentru că erau multe voci care spuneau că nu asta este soluția, faptul că ocuparea posturilor durează luni de zile... Ocuparea posturilor nu mai durează luni de zile. Am semnat un Ordin de Ministru care modifică substanțial modul de ocupare a posturilor în sistemul de Sănătate, scurtează foarte mult termenele”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai spus că în prezent angajarea se poate face în cel mult 35 de zile lucrătoare.
„Numărul de zile necesare din momentul în care spitalul vrea să scoată posturile la concurs până în momentul finalizării să scadă de la 100 de zile la maximum 35 de zile. Fac din nou apel la publicarea cât mai rapidă a posturilor. Dacă nu le scoți la concurs, este evident că nu poți să le ocupi. Pentru posturile vacante temporar termenele au scăzut de la 40 de zile la doar 20 de zile”, a precizat Rafila.
În total, Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi în toată țara.