Dalia Birsan

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit că toate posturile de director vor fi scoase la concurs, chiar şi cele care au fost deja ocupate printr-o astfel de procedură şi îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple înainte de vacanţa de vară.

„Trebuie să ai conduceri în şcoli selectate pe criterii relevante şi obiective. Pentru asta trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de şcoli. Este un element esenţial, dacă vrei să faci evaluare. Pentru că, în orice sistem, directorul unei şcoli va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanţă, legate de criteriile de performanţă ale elevilor. Obiectivul este să reuşim acest lucru înainte de vacanţa de vară. Tot. Director, directori adjuncţi”, a declarat, joi, la Europa FM, Sorin Cîmpeanu.

 

Eleva plutonier major Miruna Gabriela Duracu este prima elevă de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” admisă la cea mai prestigioasă instituție de învățământ militar din Statele Unite ale Americii - Academia Militară „West Point”.

Ambițioasă, perfecționistă și determinată, Miruna a reușit să răzbată într-o competiție destul de dură și să își depășească toate limitele în cursa pentru singurul loc alocat pentru România. S-a antrenat în fiecare zi, și-a perfecționat abilitățile de comunicare în limba engleză și a luptat până în ultimul moment pentru a demonstra că poate trece peste toate probele eliminatorii din această competiție.

Adolescenta în uniformă militară reprezintă un exemplu demn de a fi urmat. Ea a fost admisă în colegiul militar printre primii elevi, cu media 9,80, iar pe parcursul celor patru ani de liceu s-a menținut pe aceeași linie de excepție în ceea ce privește rezultatele școlare. A reușit să îmbine înclinația către sport, abilitățile de lider și performanțele școlare.

„Am fost anunțați că primii 11 elevi din companie suntem eligibili pentru a ne înscrie la admitere. Nu am avut nicio îndoială că asta este cea mai bună alegere pentru mine. Am avut parte de susținerea părinților încă din prima clipă, iar colegii îmi cunoșteau înclinația către atletism. Au urmat o serie de probe: examen psihologic, testare medicală și o probă sportivă, care a constat într-un traseu utilitar aplicativ și alergare de rezistență de o milă. Apoi a urmat o testare ECL (gramatică și vocabular) și un interviu cu reprezentanți ai academiei din America care ne-au analizat abilitățile de comunicare în limba engleză.”, povestește eleva.

La competițiile susținute între colegiile militare a ocupat mereu locul I la probele de viteză și săritură în lungime. Abilitățile de atlet au ajutat-o să treacă prima peste probele sportive riguroase pentru admiterea la academia din SUA.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare, joi dimineața, 190 de mandate de percheziție domiciliară, în 17 județe și în municipiul București, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română. VEZI AICI VIDEO!!!

 Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri. În aceste activități ar fi fost implicate spitale de stat și private, cabinete medicale și unități cu profil medical, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, ar fi vorba despre spitale din Târnăveni, Mediaș, Saveni, Darabani, Ștefănești și Dorohoi, dar și alte aproximativ 50 de cabinete medicale individuale și entități a căror activitate generează deșeuri medicale

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite. De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate. În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”, a anunțat Poliția Română. 

Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 38.695 de doze de vaccin, dintre care 30.006 - Pfizer şi 8.679 - AstraZeneca şi 10 - Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP, anunță CNCAV.

Potrivit platformei naționale de vaccinare, 38.069 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua de ser au primit-o 629 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.641.874 de doze unui număr de 1.022.066 persoane, dintre care 402.267 cu o doză, iar 619.809 şi cu doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 131 de reacţii adverse (28 - Pfizer, 3 - Moderna şi 100 - AstraZeneca) dintre care 5 de tip local şi 126 de tip general. De la începutul imunizării, s-au înregistrat 5.718 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.


Opt agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură. Ei sunt acuzați că au bătut în luna septembrie anul trecut doi tineri în zona Eroii Revoluţiei.

În septembrie 2020, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei. Unul dintre tineri a reclamat faptul că poliţiştii i-au pus cătuşe la mâini şi l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliţiei şi l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

Potrivit procurorilor, pe 1 septembrie 2020, în jurul orelor 01,45, agenţii de la Secţia 16 au organizat un filtru în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti, context în care au fost abordaţi de persoanele vătămate G.M.I. şi G.T.N., care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măştilor de protecţie.

"În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproşurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinţei sale pe un teren viran situat la periferia municipiului Bucureşti, Sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran", spun procurorii.

Alți doi agenţi l-au încătuşat pe celălalt tânăr şi l-au încuiat într-o autospecială de poliţie, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi l-au transportat apoi în zona Zeţari din Bucureşti, Sectorul 5, unde l-au abandonat pe o stradă întunecată.

În cauză cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre importanța purtării măștii și respectării regulilor impuse, pentru a scăpa de pandemie.  Cîțu a fost prezent, miercuri, la vaccinarea persoanei cu numărul 1 milion.

“Dacă vrem să avem o campanie de vaccinare de succes și vrem să scăpăm de pandemie trebuie să respectăm toate regulile impuse. Purtatul măștii în spațiul public, am văzut deja foarte foarte mulți oameni care s-au relaxat și nu mai poartă mască în spațiul public. Este foarte important să purtăm mască în spațiul public și fac un apel și la MAI. O să vorbesc cu domnul Lucian Bode să mă asigur că vom avea mai mulți lucrători ai MAI care să-și facă treaba. Văd peste tot – pe stradă, în metrou – oameni care nu poartă mască. Nu putem să ne permitem așa ceva în acest moment, nu ne putem relaxa”, a declarat premierul Florin Cîțu.

 

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. 

Administraţia Prezidenţială a anunțat că şedinţa de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă va avea loc la ora 15,30.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este în elaborare, fiind la nivel de draft, a declarat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că, în actuala formă, pentru Educaţie sunt alocate fonduri reprezentând 9% din bugetul PNRR, iar pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro.

„Avem un stadiu al PNRR, este un draft. M-am uitat pe el ieri, am văzut alocările de bugete, vom discuta şi cu domnul preşedinte. Vă pot spune că pentru Educaţie sunt alocaţi 9% din bugetul PNRR, pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro, ne mai uităm şi la celelalte. Şi distribuţia de gaze este introdusă. Este o discuţie de alocare de bugete şi, după aceea, vom discuta şi despre proiecte”, a afirmat Cîţu

Miercuri, în România numărul de persoane vaccinate împotriva Covid-19 va depăși pragul de milion, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. 

„Mâine va fi vaccinată persoana cu numărul 1.000.000”, a anunţat marţi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Comitetul naţional pentru vaccinarea împotriva Covid-19 a informat, marţi seara, că de la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.603.179 de doze unui număr de 983.997 de persoane, dintre care 364.814 cu o doză, iar 619.183 - şi cu doza a doua.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 5.587 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. 

Doi muncitori au murit înjunghiați, în timp erau la muncă, într-un apartament din Onești, județul Bacău. Ei au fost sechestrați și apoi înjunghiați de fostul proprietar al imobilului în care lucrau meșterii. El fost împușcat de poliție în momentul intervenției forțelor de ordine, care a avut loc după câteva ore de negocieri.

Fostul proprietar al imobilului, care a pierdut apartamentul în urmă cu 12 ani, în favoarea companiei unde lucrau victimele, i-a sechestrat pe cei doi și a încercat să obțină drept răscumpărare fosta sa proprietate, potrivit Digi 24.

Polițiștii au negociat mai bine de patru ore cu bărbatul de 68 de ani care a sechestrat doi muncitori care lucrau într-un apartament care i-a aparținut cândva, dar pe care l-a pierdut. Bărbatul a sunat la poliție și a anunțat sechestrarea celor doi muncitori. Un specialist în negocieri a sosit la locul incidentului.

Poliția nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu bărbatul și a decis să intervină în forță în momentul în care din apartament s-au auzit strigăte de ajutor. Agenții au spart ușa metalică, autorul luării de ostatici a încercat să o blocheze, iar polițiștii au deschis focul și l-au împușcat în membrele inferioare. Din păcate, cei doi muncitori sechestrați nu au putut fi salvați.

Conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliție Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgență în județul Bacău, pentru a verifica modul de intervenție la eveniment, anunță un comunicat.

Din echipa de verificare mai fac parte chestor de poliție Alexandru Scurtu, directorul S.I.A.S.-I.G.P.R., și comisar-șef de poliție Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al D.I.C.-I.G.P.R.

Mai multe percheziţii au loc marţi dimineaţă în cinci judeţe, într-un dosar în care sunt vizaţi hoţi de catalizatoare, 19 persoane urmând să fie duse la audieri.

”În această dimineaţă, 82 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, cu sprijinul a 54 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, alături de luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”. Percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţelor Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, la domiciliile şi sediile comerciale ale persoanelor bănuite de comitere de furturi de componente auto (catalizatoare)”, anunţă IPJ Braşov.

În urma percheziţiilor vor fi ridicate mijloace de probă. Totodată, poliţiştii vor pune în aplicare 19 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov în vederea audierii.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Braşov.