Un agent de pază al unui supermarket din municipiul Ploieşti a fost agresat de doi tineri cărora le-a cerut să poarte masca de protecţie.
„Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări, a stabilit că doi tineri care au fost atenţionaţi la intrarea în magazin cu privire la faptul că nu purtau mască de protecţie s-au manifestat agresiv faţă de agentul de pază, lovindu-l în zona feţei. De asemenea, cei doi ar fi spart şi geamul uşii de acces în unitate”, a precizat IPJ Prahova, potrivit Agerpres.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea şi depistarea agresorilor.
Nelu Ploieşteanu a murit. Se afla la Terapie Intensivă de câteva săptămâni. Artistul s-a prezentat în primă fază la spital pe data de 11 martie, însă a refuzat să se interneze, fiind infectat cu SARS-CoV-2.
Decesul a fost confirmat de SMURD pe Facebook. "Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!"
Computerul Tomograf, aparatul cu ajutorul căruia se realizează investigațiile imagistice pentru depistarea gradului de infecție cu SARS CoV 2 nu mai poate fi folosit. Practic, pe baza rezultatelor scanărilor CT sunt evaluate leziunile pulmonare de COVID-19 și se poate stabili “încadrarea în boală”, adică se poate observa cât este de puternică afectarea pulmonară a pacientului ceea ce duce la clasificarea în formă medie sau severă a bolii.
“Am atras atenția încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigațiilor imagistice a crescut exponențial. Doar în ultimele șase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienți infectați cu noul coronavirus. De peste 1000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigații făcute pacienților cu alte afecțiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esențiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcționa”, spune SL. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
Intervenția pentru înlocuirea piesei poate dura chiar și o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.
“Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienții care vin în triaj. Și pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Am luat legătura cu Spitalul Județean Timișoara și cu Spitalul Municipal, două unități sanitare care au CT-uri funcționale, și le-am cerut să ne ajute, să își mobilizeze echipele să realizeze aceste investigații imagistice. Sunt convins că, așa cum am sărit și noi în ajutorul lor, cand ne-au solicitat, o vor face și ei de data asta. Din păcate, ambulanțele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unități sanitare din oraș, iar presiunea pe serviciile de urgență va crește foarte mult”, spune prof dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
În acesta dimineață, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiș, cât și Primăriei Timișoara, Consiliului Județean Timiș, dar și Directiei de Sănătate Publica Timiș, în care a fost explicată situația din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva COVID-19.
“Încercăm încă o dată să convingem autoritățile locale și centrale că, în condițiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcționare continua de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigațiile de natură imagistică să continue. Avem nevoie de un al doilea CT, așa cum au și celelalte două unități sanitare mari din oraș, și asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la Victor Babeș depășește cu mult ceea ce s-a realizat în cele doua spitale luate împreună în ceea ce privește pacienții Covid 19”, spune SL. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
Președintele Klaus Iohannis spune că vaccinarea împotriva COVID-19 este soluția care ne va ajuta să revenim la viața normală și că nu virus nu dispare prin „violență și manifestări extremiste”.
„Virusul care ne-a afectat dramatic existența în ultimul an nu dispare prin violență și manifestări extremiste, ci prin imunizarea cât mai multor oameni cu vaccinuri eficiente. În perioada imediat următoare vom primi un număr semnificativ de doze și astfel campania de vaccinare poate fi accelerată. Mulți dintre noi au pierdut pe cineva drag, alții au suferit profund în urma infectării cu acest virus. Costurile sociale și economice au fost și continuă să fie uriașe. Putem însă să punem capăt acestei pandemii și îi îndemn pe români să aibă încredere în beneficiile imunizării și să meargă în număr cât mai mare la centrele de vaccinare”, a declarat președintele Iohannis.
Șeful statului a participat la o ceremonie organizată de Institutul „Cantacuzino” pentru sărbătorirea a 100 de ani de la înfiinţare.
Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 58.261 de persoane și au fost raportate 147 reacții adverse.
Astfel, 24.915 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 33.346 au primit a doua doză de vaccin. 47.520 de persoane au primit ser Pfizer, 4.166 Moderna și 6.575 vaccin AstraZeneca.
De la începutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 2.015.307 persoane, din care 1.072.985 au primit ambele doze.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 147 reacții adverse, 13 de tip local, restul de tip general. Dintre acestea, câte 66 au apărut după vaccinarea cu Pfizer și AstraZeneca și 15 după Moderna.
Din decembrie 2020 până în prezent, în țară au fost înregistrate 10.507 reacții adverse.
Liderul Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu cere guvernanților să renunțe la noile restricții. Liderul PSD propune câteva măsuri pe care Guvernul ar trebui să le ia în calcul.
„Retrageți măsurile aberante, testați pentru normalitate! Renunțați la restricțiile fără logică, precum închiderea magazinelor la ora 18.00! Aceasta este condiția obligatorie pentru orice dialog cu Guvernul despre preluarea controlului pandemiei. Fiindcă noi avem soluții eficiente, voi știți doar să provocați haos și tensiune socială!
❗ Deduceți din impozit costul testelor rapide achiziționate de orice companie din țară pentru testarea regulată a angajaților;
❗ Redeschideți restaurantele, teatrele sau muzeele, cu intrarea doar după test rapid negativ și decontați acestor instituții costurile cu testarea;
❗ Testați prin sondaj profesorii și elevii suspecți sau contacții lor pentru a păstra școlile deschise și în cazul apariției unor infectări în sălile de clasă.
Despre asemenea măsuri cu impact concret putem discuta dacă ați avea un dram de rațiune! Înainte, însă, anulați aceste restricții care fac oamenilor mai mult rău decât bine. Si, mai presus de orice, încetați să-i mai jigniți și amenințați pe românii care protestează când voi, de la Voiculescu la Turcan, sunteți primii care nu respectați regulile elementare anti-COVID!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Un incendiu s-a produs în cursul nopţii de marţi spre miercuri la baza sportivă FCSB din Berceni. O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital.
„Incendiu la etajul unu, s-a desfăşurat în 3 camere, pe o suprafaţă de aproximativ 100m pătraţi. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă. Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire, camerele erau stil garsonieră, locuite, s-au evacuat aproximativ 50 de persoane până la sosirea echipajelor”, a spus căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae.
Vaccinul împotriva COVID-19 al grupului Johnson&Johnson va fi livrat în Europa începând cu 19 aprilie. Vaccinul are la bază un vector viral.
Substanţa activă, care asigură eficacitatea vaccinului, va proveni de la situl Johnson&Johnson de la Leiden, din Olanda.
UE, care a făcut o comandă de 200 de milioane de doze la laboratorul american (cu o opţiune pentru 200 de milioane de doze suplimentare), ar urma să primească în al doilea trimestru circa 55 de milioane de doze, a explicat la jumătatea lui martie Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. Laboratorul, în ceea ce-l priveşte, nu a făcut public calendarul exact al livrărilor.
Vaccinul are la bază un vector viral, potrivit unei tehnologii deja utilizate de Johnson&Johnson, în special împotriva virusului Ebola.
El utilizează ca suport un alt virus puţin virulent, transformat pentru a-i adăuga instrucţiunile genetice ale unei părţi din virusul responsabil pentru COVID-19. Odată ajuns în celule, o proteină tipică SARS-CoV-2 este produsă, educând sistemul imunitar să o recunoască.
România a depășit un milion de persoane complet imunizate. Numărul total al persoanelor vaccinate este de 1.963.148.
CNCAV arată că 23.664 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi că doza a doua de ser au primit-o 28.794 de persoane.
Până în prezent, de la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.965.613 de doze unui număr de 1.963.148 de persoane, dintre care 960.683 au fost imunizate cu o doză şi 1.002.465, cu doza a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 137 de reacţii adverse, 18 de tip local şi 119 de tip general. De la începutul imunizării, s-au înregistrat 10.160 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.