Administrație

Apartamente pentru personalul medical din Galați. Anunțul făcut de Costel Fotea, președintele CJ Galați

Apartamente pentru personalul medical din Galați. Anunțul făcut de Costel Fotea, președintele CJ Galați
Primul bloc ANL, construit pentru personalul medical din Galați, aproape gata să-și primească locatarii. Imobilul are 20 de apartamente. 
 
„Am finalizat conectarea blocului ANL la utilități – gaz, energie electrică, apă și canalizare. De altfel, în ședința de luna aceasta vom aproba și criteriile pentru a putea beneficia de o locuință ANL, astfel încât, după ce toată documentația va fi gata și vor fi făcute ultimele finisaje, cei care întrunesc condițiile să poată să se mute în noile apartamente”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
Blocul a fost construit în curtea Spitalului Județean, are 20 de apartamente, zece cu o cameră și zece cu două camere. Sunt apartamente mari, dotate fiecare cu centrala termică.
 
„După aprobarea criteriilor, se va anunța public perioada de depunere a documentației, totul în cadrul unei proceduri transparente. De asemenea, suntem în discuții cu Agenția Națională a Locuințelor pentru a construi, tot în curtea Spitalului Județean, încă două blocuri pentru personalul medical”, a transmis Fotea. 
Evaluați acest articol
(0 voturi)