Consiliul Județean Galați va construi un spital modern în orașul Tecuci Recomandat

Consiliul Județean Galați a demarat procedurile pentru construirea unei clădiri noi la Spitalul Municipal “Anton Cincu” Tecuci. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a dispus deja începerea studiilor și documentației tehnice necesare pentru realizarea acestei investiții.

 “Vrem să construim un spital nou la Tecuci, cu saloane și săli de tratament moderne. Am semnat deja ordinul de începere a studiului de fezabilitate și a studiilor de teren, astfel încât să putem aproba peste câteva luni indicatorii tehnico-economici. După finalizarea documentației, vom avea valoarea estimată a acestei investiții și vom putea demara licitația pentru desemnarea unui constructor. Avem deja și un teren disponibil în curtea spitalului, de aproximativ 2000 de mp, unde va fi realizată noua construcție. Clădirea principală actuală a spitalului, în care funcționează inclusiv blocul operator și terapia intensivă, are o vechime de peste 100 de ani. După ce noul spațiu va fi gata și funcțional, actualul corp principal al spitalului va fi demolat”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua clădire a spitalului vor funcționa: blocul operator, terapia intensivă, chirurgia, ortopedia, medicina internă, radiologia și laboratorul de analize medicale.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.