Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană ce presupune reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, spital construit în anul 1986. Valoarea totală a proiectului este de 7.251.439,90 lei cu TVA, din care fondurile nerambursabile sunt de 6.371.107,84 lei cu TVA.
Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice; reabilitarea termică a sistemului de încălzire si a sistemului de furnizare a apei calde; reabilitarea sistemului de climatizare; repararea colectoarelor de canalizare interioară; reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat interioare; implementarea unui sistem de management energetic integrat pentru clădiri si alte activități care conduc la reducerea consumurilor energetice etc.
Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implicit scăderea costurilor cu energia termică. Beneficiarii proiectului sunt pacienții și cadrele medicale ale spitalului.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.