Primăria Galați modernizează cu bani europeni Liceul Teoretic „Dunărea” Recomandat

Se lucrează la reabilitarea Liceului „Dunărea” din Galați, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu.

„Zona cartierului Micro 18 s-a schimbat mult, dar și clădirea Liceului „Dunărea” primește un aspect modern”, a scris edilul pe Facebook.

Lucrările de interior la etajul al doilea s-au încheiat, iar echipele de muncitori intervin la etajul întâi pentru zugrăvit, montarea parchetului și a lambriurilor.

„În ansamblu lucrările presupun termoizolarea completă a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea unui sistem de panouri termosolare și a unei pompe de căldură care vor conduce la reducerea consumului de energie pentru încălzire”, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu.

Este un proiect cu fonduri europene de 1,9 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 37.000 de lei.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.