Consiliul Județean Galați și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Ioan” Galați organizează o caravană de vaccinare în localitățile județului Galați. Consiliul Județean a alocat suma de 12.000 de lei pentru a asigura costurile de transport.
„Vrem să-i sprijinim pe cei din mediul rural să se vaccineze. De aceea, împreună cu personalul medical al Spitalului de Copii, organizăm o caravană de vaccinare în comunele din județ, în special în localitățile îndepărtate. Mizăm foarte mult și pe sprijinul primarilor, astfel încât oamenii să fie bine informați despre această acțiune. Dacă va fi nevoie, vom suplimenta imediat sumele necesare. Le mulțumesc celor la Spitalul de Copii și medicului Aurel Nechita pentru colaborare și-mi doresc ca această caravană să fie un succes, iar cât mai mulți gălățeni să se vaccineze”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Consiliul Județean acoperă toate costurile de transport, iar cei de la spital asigură ambulanța, personalul medical și materialele necesare pentru vaccinare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.