Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Galați va fi extinsă. Conducerea Consiliului Județean Galați a decis să achiziționeze, în regim de urgență, ventilatoare mecanice portabile. 9 aparate vor sosi la Galați și vor fi folosite pentru a suplimenta capacitatea de paturi pentru bolnavii de Covid 19 aflați în stare critică.
Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean are 45 de paturi. Dintre acestea doar 7 sunt utilizate pentru bolnavii de Covid. După sosirea ventilatoarelor mecanice portabile, numărul de locuri pentru persoanele infectate va ajunge la 14, anunță reprezentanții Consiliului Județean Galați.
„Noi am alocat bani de la Consiliul Județean să se achiziționeze 9 ventilatoare mobile, astfel vom dubla capacitatea de Terapie Intensivă Covid”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
În ultimele șase luni 2584 de gălățeni s-au infectat cu Covid 19, iar 128 au murit.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display