Consiliul Județean Timiș a găzduit a patra întâlnire de parteneriat din cadrul proiectului „Inclusive Border Cycling” (IBC).
Proiectul aduce beneficii importante județului Timiș. Proiectul IBC completează investițiile în infrastructură, finanțate prin PNRR și pune în valoare poveștile locale, potențialul comunităților și obiectivele turistice de-a lungul întregului traseu. Partenerii din proiect au evidențiat elementele comune, caracteristice întregii regiuni, dar și specificul local, care adaugă personalitate și culoare. Ungaria, Serbia, Slovenia, Slovacia, Croația, Austria și România sunt parte din marea familie a Europei, au o istorie a multiculturalității și diversității etnice, dar au și unicitate, care merită să fie evidențiată. Punctele de interes situate pe traseu vor fi promovate în mod interactiv, prin materiale video, tehnici de marketing digital, acțiuni și evenimente dedicate.